Răzvan Cuc, aspru criticat de șoferii de TIR, după tragedia cu zece morți din Ialomița: „Ne scanați retina? Aveți idee în ce condiții lucrăm?”
„Politicul, ca de obicei, se spală pe mâini și amenință cu controale „fără precedent”. Atât s-a putut, vorba aia. Noi suntem de părere că controalele sunt foarte bune, doar că prin Mioriția ele sunt cam targetate în locul greșit. Nu ne dăm seama, spre exemplu, ce îl oprește pe domnul ministru să stea cu controale pe capetele celor care au întârzieri astronomice la marile proiecte de infrastructură; sau la cei care contractează kilometrul de drum la prețuri de ai impresia că ar fi asfaltate cu aur”, se plâng șoferii.
Unul șofer scrie pe Facebook: „Lipsa infrastructurii rutiere, aici aducând aminte de lipsa autostrăzilor și a spațiilor de odihnă pt camionagii produc victime, domnule ministru!! Implicarea din umbră a oamenilor politici care sunt în spatele unor mari firme de transport ce pun presiune pe angajații lor, produc victime domnule ministru! Poate nu știți, dar depinde cum te cheamă ca și firmă pe șoselele din România pt a fi controlat de către controlorii de trafic!!”
„Eu când am citit știrea am zis că e la mișto. Adică cât să controlezi mai mult un sector care oricum e printre cel mai bine monitorizate? Bine, vorbim de ăia care fac treaba pe bune, nu de ăia care trimit șpaga unde trebuie. Nu de controale duc lipsă transportatorii ci de alte chestii ca: infrastructură pe care să circule, industrie pentru care să presteze, concurență loială, sprijin din partea autorităților – nu doar amenzi astronomice pentru chichițe legislative și acte inutile care „trebuie” să existe, e nevoie de școli de șoferi pe bune, de alte minuni. Controale sunt, bine-mersi prin toate punctele fixe și mobile, controale pe care băieții orientați fără licențe și tahografe le ocolesc cu meșteșug și în care pică amărâții cu două minute depășire pentru că n-au avut unde să parcheze în așa fel încât să nu se trezească mai săraci.
Așadar, domnule ministru, nu e nevoie de mai multe controale, trebuie doar să fie îndreptate spre cine trebuie; dar nu se face asta, așa-i? Vorba aia, corb la corb nu-și scoate ochii și nu se cade să vă supărați colegii de pe la minister sau pe ăia de la MAI, așa-i?”, se întreabă un altul.
Răzvan Cuc l-a acuzat pe Klaus Iohannis că „se urcă pe cadavre”, după accidentul teribil soldat cu zece morți.