Răzvan Cuc, cu mâna fracturată după ce a fost implicat într-un accident rutier: „Miercuri mă întorc pe șantier”
14:41 Răzvan Cuc: A fost practic o fractură la mână, voi sta cu ghips 3 luni. Miercuri mă duc pe șantier
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat, luni, după accidentul suferit, că și-a fracturat mâna și că va trebui să poarte ghips în următoarele trei luni, precizând însă că-și va continua activitatea guvernamentală și că miercuri va merge în inspecție pe șantier.
„Mi-au pus diagnostic, a fost practic o factură la mână, mi-au pus medicii și toată echipa medicală de la spitalul Floreasca (…) mi-au sugerat să îmi pun acest ghips cu care voi sta 3 luni, dar asta nu mă împiedică să mă duc în următoarele zile pe șantier, adică miercuri să mă duc pe șantier în inspecție și să văd ce se va întâmpla pe șantier, pentru că activitatea trebuie să o continui, a fost un eveniment nefericit, am discutat și cu celălalt șofer practic care a acroșat mașina când mă deplasam spre întâlnirea la care trebuia să fiu dimineață la ora 10:00, este în regulă, nimeni nu a pățit nimic, toată lumea este în regulă și șoferul meu și celălalt șofer sunt din punct de vedere fizic sănătoși”, a declarat Răzvan Cuc, în fața Spitalului Clinic de Urgență Floreasca, acolo unde a mers pentru investigații.
Ministrul spune că șoferul său nu a mai avut astfel de accidente în trecut și că purta centura de siguranță în momentul impactului.
„Doctorii m-au rugat să mai stau până undeva la ora 17:00-18:00 la spital, au mai făcut mai multe investigații și un computer tomograf la spate, am avut și câteva dureri la spate și rămâne să vedem acum care va fi practic, ce se va întâmpla la final și care va fi rezultatul computerului tomograf. Da, purtam centura de siguranță. În față în dreapta, eu m-am urcat în mașină trebuia să ajung la o întâlnire, nu mă grăbeam, v-am spus, deci eu pe șoferul meu, pe Eugen îl cunosc de 8 ani de zile, nu a avut niciodată nici un accident, nu s-a întâmplat, este un șofer care conduce cu foarte multă grijă, eu în momentul în care s-a produs impactul citeam, mă uitam pe niște documente, citeam și m-am trezit practic când s-a produs lovitura, am pus evident mâna cum era normal să mă protejez, deși aveam centura care a atenuat foarte mult impactul, dar se pare că am o fractură la mână”, a completat Răzvan Cuc.
Șoferul mașinii în care se afla ministrul Transporturilor Răzvan Cuc, implicat luni într-un accident rutier în Capitală și aflat în prezent la Spitalul Floreasca, ar fi efectuat o depășire neregulamentară peste marcajul continuu, moment în care a fost acroșat de o altă mașină,anunță Brigada Rutieră. Reprezentanții Brigăzii Rutiere precizează că șoferul unei mașini care se deplasa pe Bulevardul AlexandruIioan Cuza dinspre StraDA Maltopol către Strada Petru Rares, în apropiere de intersecția cu Str.Iacob Negruzzi, ar fi efectuat o depășire neregulamentară peste marcajul continuu, moment în care a intrat în coliziune cu un autovehicul care se încadrase pentru a efectua virajul la stânga pe strada Iacob Negruzzi.
În urma impactului, a rezultat avarierea celor doua autovehicule și a altor patru autovehicule parcate, cât și rănirea pasagerului din primul autoturism, care s-a prezentat la Spitalul Floreasca pentru a primi îngrijiri medicale.
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a fost transportat, luni, la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, după ce a fost implicat într-un accident rutier, starea sa nefiind însă una gravă, au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții Poliției Capitalei.
14:06 Șoferul mașinii în care se afla ministrul Transporturilor Răzvan Cuc, implicat luni într-un accident rutier în Capitală și aflat în prezent la Spitalul Floreasca, ar fi efectuat o depășire neregulamentară peste marcajul continuu, moment în care a fost acroșat de o altă mașină,anunță Brigada Rutieră.
Reprezentanții Brigăzii Rutiere precizează că șoferul unei mașini care se deplasa pe Bulevardul Alexandru Ioan Cuza dinspre Strada Maltopol către Strada Petru Rares, în apropiere de intersecția cu Str.Iacob Negruzzi, ar fi efectuat o depășire neregulamentară peste marcajul continuu, moment în care a intrat în coliziune cu un autovehicul care se încadrase pentru a efectua virajul la stânga pe strada Iacob Negruzzi.
În urma impactului a rezultat avarierea celor doua autovehicule și a altor patru autovehicule parcate, cât și rănirea pasagerului din primul autoturism, care s-a prezentat la Spitalul Floreasca pentru a primi îngrijiri medicale.
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a fost transportat, luni, la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, după ce a fost implicat într-un accident rutier, starea sa nefiind însă una gravă, au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții Poliției Capitalei.
Știrea inițială. Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a fost implicat, luni, într-un accident de circulație în București, mașina în care se afla demnitarul fiind acroșată de o alta, au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții Poliției Capitalei.
Răzvan Cuc a fost transportat pentru investigații suplimentare la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, starea sa nefiind gravă.
Reprezentanții Brigăzii Rutiere a Capitalei au precizat că, în jurul orei 10.00, a avut loc un accident rutier pe Strada Alexandru Ioan Cuza/Str. Iacob Negruzzi, în care au fost implicate două autoturisme în mișcare și patru staționate. În urma evenimentului rutier, a rezultat o victimă, bărbat în vârstă de 36 de ani, pasager într-unul dintre autoturisme. Conducătorii auto au fost testați, rezultatul fiind 0.
foto: captură a1.ro