Răzvan Cuc dă termen o lună pentru finalizarea podului de la km 36 al A1, amenință cu demiteri
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc și directorul general CNAIR Narcis Neaga au verificat duminică stadiul lucrărilor de reparație a părții carosabile pe podul de peste râul Argeș, de la km. 36 al autostrăzii A1 București – Pitești.
„Am strâns comisia aici, se întâlnesc, le-am dat termen, vin cu soluția, constructorul are termenul lui nou și să finalizeze ce au de făcut (…) Noi nu avem week-end în infrastructură. Singurul lucru care îi va susține în funcții, în perioada mandatului meu, va fi munca pe care o vor depune. Dacă cineva are impresia că are alte conexiuni sau alte relații sau că eu voi ceda la presiuni, se înșală amarnic: pleacă acasă toți, indiferent de consecințe. Dacă nu stau pe șantier și nu fac ce le spunem noi (eu și directorul general CNAIR Narcis Neaga) pleacă acasă. E simplu”, a spus Răzban Cuc.
Ministrul s-a referit și la directorii de regionale ai CNAIR.
„CNAIR are câteva regionale care se ocupă de aceste autostrăzi. Unul dintre directorii care se ocupă de aceste regionale este domnul Dinu (…) Eu nu văd ca un director de DRDP să se ducă doar la birou, să bea o cafea la ora 9, să semneze actele pe care le are de semnat și apoi pe la ora 14, pleacă acasă. Nu, ei trebuie să fie proactivi, să vină la domnul Neaga și să spună: domnul Neaga vreau să vă cheltuiesc toți banii anul acesta. Vreau să îmi mai dați bani, vreau să încep modernizarea la autostradă. Asta trebuie să facă directorii. D-aia au un puhoi de oameni în subordine. Dacă nu îi pot coordona, atunci schimbăm directorii. Este foarte simplu. Acesta este testul directorului Dinu: are o lună să finalizeze podul. Nu îl finalizează, s-a terminat și cu constructorul și cu Dinu, cu toată lumea” a adăugat Răzvan Cuc.