Consiliul General al Municipiului București (CGMB) s-a întrunit, miercuri, în ședință extraordinară, după ce, marți, într-o altă ședință extraordinară, a fost demis din funcția de primar interimar al Capitalei Ștefănel Marin, la două luni după ce a fost desemnat în locul lui Sorin Oprescu, acuzat de fapte de corupție.
Odată cu el, a fost revocat din funcția de viceprimar interimar Cornel Pieptea (PNL). Cealaltă poziție de viceprimar este ocupată de Dan Darabonț (PSD).
Miercuri, pe ordinea de zi a CGMB alegerea unui nou viceprimar și desemnarea unui viceprimar care să exercite atribuțiile de primar interimar.
Consilierul PNL Richard Radu l-a propus în funcția de viceprimar pe colegul său Răzvan Sava, în timp ce consilierul independent Cristinel Deaconescu l-a propus pe consilierul PMP Lucian Iliescu.
Consilierii generali l-au votat pe Răzvan Sava, cu 35 de voturi „pentru”, în timp ce Iliescu a obținut nouă voturi „pentru”.
Liberalii din CGMB l-au propus apoi pe Răzvan Sava pentru funcția de primar interimar, fiind singura propunere exprimată. Dan Darabonț a spus că PSD nu face „un joc politic inutil în a face o propunere”.
Astfel, singura propunere suspusă la vot a fost cea a PNL, Răzvan Sava fiind votat primar interimar cu 34 de voturi „pentru” și 11 voturi „împotrivă”.
PNL a anunțat, marți, că îl susține pentru funcția de primar interimar al Capitalei pe consilierul Răzvan Sava.
Ședința extraordinară convocată marți de consilierii generali avea pe ordinea de zi un singur proiect de hotărâre, respectiv cel privind aprobarea unui nou Regulament de organizare și funcționare a CGMB.
În timpul ședinței, consilierul PNL Richard Radu a propus includerea pe ordinea de zi și a proiectului de hotărâre privind schimbarea primarului interimar. Richard Radu a arătat că multe dintre prevederile din Acordul pentru București, un program al PNL, nu au fost îndeplinite, deși Ștefănel Marin a semnat acest document atunci când a fost desemnat în funcție, în 15 septembrie.
Liberalii din CGMB au susținut că primarul interimar al Capitalei „trebuie să plece imediat pentru că nu este capabil să administreze problemele grave ale Bucureștiului”, susținând că orice zi pe care Ștefănel Marin o mai petrece la conducerea Primăriei Generale „înseamnă o întârziere în soluționarea problemelor existente”.
PNL îl acuză pe Ștefănel Marin că ar fi „întârziat nejustificat” adoptarea bugetului RADET, „măsură minimală care să permită continuarea activității Regiei”, și că nu a reușit să găsească o soluție în ceea ce privește corelarea prețului gigacaloriei reglementat de ANRSC și prețul pe care Primăria îl plătește regiei.
De asemenea, liberalii îl acuză pe Ștefănel Marin că nu a pus în aplicare punctul din Acordul pentru Bucureșteni privind auditul la nivelul Primăriei, susținând că, „în ciuda hotărârii de Consiliu General care îi permite și îl însărcinează pe Primarul Capitalei să contracteze servicii de audit, nici până în prezent nu avem o situație a implementării acestei decizii”.
În rândul nemulțumirilor liberalilor cu privire la activitarea primarului interimar se numără și faptul că primarul UNPR ar refuza să publice contractele de achiziții publice, dar și faptul că Ștefănel Marin „nu a propus și nu a luat nici o măsură concretă” privind RATB.
Surse politice declarau de luni, pentru MEDIAFAX, că primarul general interimar al Capitalei, Ștefănel Marin, ar putea fi destituit din funcție prin votul consilierilor generali ai PSD și PNL, însă precizau că cele două partide nu s-au înțeles și asupra unui înlocuitor.
Potrivit surselor citate, discuțiile pentru destituirea primarului interimar din partea UNPR au început în urmă cu aproape o săptămână, după ce acestuia i-au fost aduse mai multe critici, atât în spațiul public, cât și în rândul partidelor reprezentate în Consiliul General al Muncipiului București.
Consilierul general UNPR Ștefănel Dan Marin a fost desemnat primar interimar al Capitalei pe 15 septembrie, după ce a fost numit viceprimar în locul lui Cornel Pieptea (PNL), care a demisionat. Celălalt viceprimar, Dan Darabonț (PSD), a anunțat că partidul din care face parte nu face nicio propunere pentru postul de primar interimar, consilierii PSD fiind minoritari. După desemnarea lui Marin primar interimar, Pieptea a ocupat din nou, interimar, poziția de viceprimar lăsată vacantă de cel dintâi.
Sorin Oprescu a fost suspendat din funcția de primar general al Capitalei în 15 septembrie, după ce instanța a decis definitiv arestarea preventivă a acestuia, pentru luare de mită. Recent, Sorin Oprescu a fost trimis în judecată, acesta fiind în arest la domiciliu.