Răzvan Voican, fost jurnalist ZF, a încetat din viață
Fostul jurnalist ZF Răzvan Voican a încetat din viață în nopatea de joi spre vineri, la doar 39 de ani. Acesta a lucrat timp de 14 ani la proiecutl Ziarul Financiar, începând cu anul 2000, de pe vremea când era încă student și a ajuns în redacție de pe băncile ASE-ului, de la Facultatea de Relații Economice Internaționale, mai mult din curiozitate, fiind „tras” către cel mai frumos job din lume de către colegul lui de facultate Sorin Pâslaru, actualul redactor șef al ZF.
Între timp Răzvan a ajuns unul dintre cei mai valoroși jurnaliști și oameni ai Ziarului Financiar. El a scris mii de articole poziționând Ziarul Financiar în lumea bancară și macroeconomică.
Cu umorul lui sec și inteligent, cu energie și determinare și-a construit un nume în piață și în rândul citiorilor. Și-a respectat interlocutorii și sursele, și-a respectat profesia unde a ajuns dintr-o întâmplare în anul 2000. Această profesie care înseamnă mai mult decât a fi jurnalist i s-a potrivit ca o manușă.
Plecarea lui de la ZF, la mijlocul anului 2014, a însemnat o pierdere pentru Ziarul Financiar, dar și pentru piața bancară și macroeconomică din România.