Reabilitarea țevilor RADET ar putea dura patru ani, iar costul este uriaș

Publicat: 20 04. 2019, 08:14

„În ultima perioadă, în cadrul rețelelor de transport a agentului termic s-au produs avarii repetate ce au condus la întreruperi în alimentarea cu căldură a consumatorilor și la reducerea parametrilor de funcționare a sistemului. Problemele apărute în funcționarea și explotarea sistemului de termoficare al Municipiului București s-au produs din mai multe cauze”, se arată în proiectul de hotărâre al CGMB pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici necesari investiției de reabilitare a sistemului de termoficare.

Astfel, potrivit proiectului, suma necesară pentru reabilitarea a peste 100 de kilometri de conducte este de 1,2 miliarde de lei, cu tot cu TVA.

Durata lucrărilor este, potrivit proiectului, de patru ani.

În prezent, Capitala se confruntă cu probleme mari din cauza avariilor ce se produc zilnic, iar furnizarea apei calde și a agentului termic este, în unele zone, practic imposibilă, așa cum s-a întâmplat toată iarna, dar și în această săptămână, când peste 600 de blocuri nu au avut apă caldă și căldură.

Mai mult, Tribunalul București a declarat săptămâna aceasta falimentul RADET. Potrivit Gabrielei Firea, activitatea Regiei ar urma să fie preluată de Compania Municipală Termoenergetica.