Prima pagină » Știri » Reacția Ambasadei SUA, după votul din Parlament în cazul lui Cristian Rizea

Reacția Ambasadei SUA, după votul din Parlament în cazul lui Cristian Rizea

Reacția Ambasadei SUA, după votul din Parlament în cazul lui Cristian Rizea
Ambasada SUA consideră că imunitatea parlamentară nu trebuie folosită abuziv sau necorespunzător pentru a proteja pe cineva, după votul în cazul deputatului Cristian Rizea, a anunțat joi Ambasada.

„Așa cum am spus de multe ori în trecut, reducerea corupției este vitală pentru prosperitatea, securitatea și dezvoltarea generală a României. Deși nu comentăm cu privire la cazuri individuale, un principiu esențial al democrației este faptul că toți oamenii sunt egali în fața legii. Imunitatea parlamentară nu trebuie folosită abuziv sau necorespunzător pentru a proteja pe cineva”, a anunțat Ambasada, la solicitarea MEDIAFAX.

Deputatul PSD Cristian Rizea nu poate fi arestat, a decis miercuri plenul Camerei Deputaților, după ce a încuviințat reținerea acestuia.

Din 243 de deputați prezenți, au fost valabil exprimate 226 de voturi, potrivit anunțului oficial. Astfel, 120 de deputați au votat pentru, 105 împotrivă, iar un vot a fost anulat. Pentru a fi arestat ar fi fost nevoie de 122 de voturi.

Citește și