REACȚIA antrenorului Jose Mourinho, după ce a făcut antrenament cu o parte din echipa Tottenham într-un parc din Londra

Publicat: 08 04. 2020, 19:57
Actualizat: 08 04. 2020, 19:58

Antrenorul portughez Jose Mourinho şi-a cerut scuze public pentru că nu a respectat regula de distanţare socială, după ce el și o parte dintre jucătorii echipei Tottenham s-au antrenat într-un parc din Londra, în timpul pandemiei.

Astfel, antrenorul echipei Tottenham, a recunoscut că nu a respectat regulile care vizează distanţarea socială.

„Recunosc că acţiunile mele nu au fost în conformitate cu măsurile date de autorităţi şi că trebuie să avem contact doar cu persoanele din casă. Este vital să participăm şi să urmăm recomandările Guvernului şi să îi sprijinim pe eroii noştri din cadrul sistemului medical, care salvează vieţi”, a spus Jose Mourinho, potrivit BBC.com., citat de Mediafax.

În Anglia, oamenii pot ieşi afară pentru a se plimba sau a face exerciţii, dar trebuie să păstreze o distanţă de doi metri între cei care nu locuiesc în aceeaşi casă.