Prima pagină » Știri » Reacția Asociației Constructorilor de Automobile la nou-anunțata taxă de mediu

Reacția Asociației Constructorilor de Automobile la nou-anunțata taxă de mediu

Reacția Asociației Constructorilor de Automobile la nou-anunțata taxă de mediu
Detalii pe Gândul.

„Noi considerăm că viitoarea taxă va avea aceleași criterii ca timbrul anulat în luna februarie. Adică se va ține cont tot de aceleași norme de poluare și de emisii de CO2. În plus, considerăm noi, legislația trebuie completată și cu măsuri de fiscalizare pentru persoanele fizice care comercializează mai mult de una sau două mașini pe an, pentru a elimina astfel situația prin care statul nu câștigă absolut nimic din comerțul cu autoturisme din afară”, a explicat, pentru agenția de presă MEDIAFAX, Gabriel Sicoe, președintele Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).

Potrivit acestuia, pentru o mașină nouă, adusă de afară și înmatriculată în România, statul român încasează din taxe și impozite circa 3.000 de euro pe an, pentru o mașină nouă fabricată în România și vândută tot aici, statul încasează 3.500 de euro, iar pentru mașinile second- hand aduse de afară, statul nu încasează nimic, ceea ce nu este normal. Gabriel Sicoe susține că, anul acesta, vor fi înmatriculate în România aproximativ 100.000 de mașini noi și peste 500.000 de mașini second hand, dintre care peste 70% au peste 10 ani vechime.

„Orice măsură care se ia pentru stimularea cumpărării de mașini noi sau second hand, dar care au o normă de poluare mare, adică fără să fie Euro 1, 2, 3 sau 4 sau cu probleme de securitate, este foarte bună”, a completat, pentru MEDIAFAX, Gabriel Sicoe.

După ce în luna februarie a acestui an Guvernul a eliminat timbrul de mediu, ministerul Mediului pregătește o nouă taxă, ca rezultat al creșterii record a numărului de înmatriculări de mașini vechi aduse din afara țării. Potrivit ministrului Mediului, Grațiela Gavrilescu, noua taxă ar putea fi făcută publică peste aproxmativ trei săptămâni și ar urma să intre în vigoare de anul viitor.

„În această perioadă, un colectiv de lucru interministerial are ca sarcină identificarea celor mai bune căi pentru elaborarea acestui proiect, prin care să reușim să descurajăm poluarea și, totodată, să susținem continuarea măsurilor de încurajare a înnoirii parcului auto”, a precizat, pentru MEDIAFAX, Grațiela Gavrilescu.

Ministrul mai transmite faptul că pentru noua taxă se va ține cont de criterii precum capacitatea cilindrică a autovehicului, norma de poluare și cantitatea de emisii de dioxid de carbon a mașinii.

„Situația poluării aerului din cauza traficului auto în marile aglomerări urbane este gravă, și nu doar în România, ci în întreaga Europă și chiar în lume. În acest context, având în vedere dorința noastră de a trăi într-un mediu curat, pericolul pe care îl reprezintă poluarea, mai ales pentru sănătatea copiilor noștri, exigențele legislației europene privind reducerea emisiilor de CO2, pe care ne-am angajat să o respectăm, și, nu în ultimul rând, faptul că eforturile financiare pe care le face guvernul pentru înnoirea parcului auto, prin programele RABLA, riscă să fie anulate de influența ponderii crescute a poluatorilor în trafic. Noi nu suntem împotriva mașinilor second-hand, ci dorim diminuarea la maximum a poluării aerului generate de traficul auto”, a mai spus Grațiela Gavrilescu.

Timbrul de mediu a fost eliminat definitiv din legislație în prima zi a lunii februarie 2017, atunci Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2013, ce reglementa timbrul de mediu pentru autovehicule, fiind abrogată.

De la începtului anului, înamtriculările de mașini second-hand au crescut foarte mult, ajungând până în prezent la un număr record, de 378.424 de unități, conform unei analize efectuate de Autovit.ro pe baza datelor publice oferite de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

Prin comparație, în primele nouă luni din 2016, piața mașinilor rulate înregistra un număr de 222.859 de unități.

„Anul 2017 a adus recorduri istorice pentru mașinile second-hand și cel mai bun rezultat din ultimii opt ani pentru mașinile noi, fenomen care s-a datorat, în principal, eliminării timbrului de mediu începând cu a doua lună a anului. Această creștere s-a reflectat și în Autovit.ro, unde numărul de români care au ales să-și vândă mașina a crescut cu 25% în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut”, a declarat Andrei Bereandă, Business Manager Autovit.ro.

Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații precum Ziarul Libertatea (6 ani), Averea, Evenimentul ... vezi toate articolele

Citește și