Societatea de reasigurare a Eurohold EIG Re va păstra și proteja activele Euroins România ca urmare a acțiunilor ilegale ale autorității române de supraveghere financiară, a anunțat compania.
Compania-mamă a Euroins consideră decizia ASF de retragere a autorizației de funcționare drept o preluare ostilă a activelor celui mai mare asigurător auto din țară și denunță ”tâlhăria sistematică” de pe această piață.
„Referitor la decizia autorității române de supraveghere financiară ASF de a confisca Euroins România (parte a grupului de asigurări Euroins Insurance deținut de Eurohold Bulgaria) prin revocarea licenței de funcționare și deschiderea procedurii de faliment și numirea Fondului de Garantare a Asigurărilor (FGA) în calitate de administrator interimar al societății, considerăm aceasta ca fiind o preluare ostilă a activelor filialei din România, și ca atare conducerea holdingului informează următoarele:
Într-o nouă dovadă de iresponsabilitate, ASF, instituția care nu a reușit să oprească trei falimente din industria asigurărilor, a eșuat de această dată să înțeleagă un contract de reasigurare, aruncând piața asigurărilor RCA într-un adevărat dezastru: românii vor plăti RCA la prețuri indecente pentru a finanța incompetența autorităților și tâlhăria sistematică practicată de COTAR”, a informat vineri Eurohold, după ce ASF a anunțat că a ridicat autorizația de funcționare a Euroins, constatând indicii pentru intrarea în starea de insolvență.
Eurohold precizează și că „această decizie confirmă intenția de manipulare a pieței asigurărilor și caracterul premeditat al acțiunilor instituției de supraveghere, după ce a aprobat în ultimele două luni participarea unei bănci de prestigiu precum BERD în calitate de acționar al Euroins și, în același timp, a aprobat subscrierea de capital care demonstrează solvabilitatea și stabilitatea poziției financiare a Euroins, acțiuni neregăsite în sinteza care stă la baza deciziei ASF, care a venit înaintea Raportului solicitat de BERD și înaintea rezultatelor analizei EIOPA”.
Conducerea Eurohold va demara procesul de contestare a deciziei privind procedura de faliment.
Conducerea Eurohold si EIG Re consideră această „măsură abuzivă, absolut iresponsabilă, mai ales în situația actuala a pieței de asigurări din Romania, și în contradicție cu bunele practici europene”.
„Decizia consiliului de administrație ASF ignoră contractul de reasigurare al Euroins România cu EIG Re, societatea de reasigurare a grupului, și nu ia în considerare situația financiară a reasiguratorului în sine.
În plus, consiliul de administrație al ASF a adoptat o decizie care nu ține cont de poziția autorității de reglementare financiară bulgară (FSC), care este principalul organism de supraveghere în cazul EIG Re.
Acest lucru încalcă direct legislația europeană și ar putea genera consecințe și măsuri dure la nivel internațional.
În plus, decizia consiliului de administrație al ASF nu are în vedere auditul în curs de desfășurare al EIOPA și al BERD în Euroins România, după ce societatea din România a semnalat ambelor instituții acțiunile abuzive ale angajaților departamentului de asigurări al ASF derulate anterior.
Decizia abuzivă a consiliului ASF a provocat activarea art. 26 din contractul de reasigurare semnat de Euroins România și EIG Re, care prevede că în cazul unor acțiuni abuzive și amenințări împotriva companiei din partea terților, inclusiv suspendarea abuzivă sau revocarea licenței sale de către autoritatea de reglementare, EIG Re are dreptul de a se retrage din contractul cu Euroins România și de a păstra integral prima de volum subscrisă a societății românești, fără nicio obligație față de creanțele și riscul aferent unității românești. Astfel, ASF a provocat rezilierea contractului de reasigurare al Euroins Romania cu EIG Re.
Ca urmare a potențialelor măsuri abuzive, consiliul ASF poartă întreaga responsabilitate pentru toate consecințele negative, inclusiv pentru plata daunelor.
Conducerea Eurohold a avertizat deja de mai multe ori că a avut loc un atac organizat împotriva Euroins România și încercări de preluare ostilă a activelor sale susținute de angajați ai autorității de supraveghere a asigurărilor din cadrul autorității locale de reglementare financiară.
Din păcate, evenimentele derulate au dovedit acest scenariu și au confirmat intențiile ostile ale acestui grup organizat.
Și mai mult din păcate, acțiunile lor au părut să fi indus în eroare consiliul ASF, indiferent de cât de negativ ar fi impactul asupra întregii piețe de asigurări din România și de pierderile care ar fi trecute în sarcina cetățenilor și consumatorilor români.
Conducerea Eurohold consideră că toți acești pași ai autorității de reglementare sunt total iresponsabili ținând cont de explozia prețurilor polițelor de asigurare RCA, declanșată de acțiunile acelorași oameni din departamentul de asigurări al ASF care au atacat Euroins România, având în vedere și riscul de destabilizare a întregii pieţe de asigurări din România.
Mai mult, plafonarea valorii primelor RCA va plasa România în poziția de fi trecută în procedura de infringement din partea Uniunii Europene și va duce inevitabil la creșteri uriașe ale prețurilor RCA, în detrimentul întregii populații”.