Reacția lui Godină, după acuzația că se va „agăța” de o funcție în guvern, după ce nașul Berbeceanu a fost propus șef de cabinet al ministrului de Interne
Agentul de poliție a transmis că nu va veni pentru o funcție în MAI, deși toată lumea bârfește pe la colțuri.
„La auzul veștii că Traian Berbeceanu va fi numit șeful cabinetului ministrului de interne, jurnalistul pupin-băloso-curist, Victor Ciutacu, >”, după cum zic gazetele care-i preiau scârboșeniile vomitate.
Și spune Ciutacul că speră acum ca pe Godină să-l numească ministrul secretar de stat, iar pe „mini-girafa blănoasă” Pablo purtător de cuvânt.
Îi transmit ipochimenului glumeț și hipersalivator că a avut în față un personaj cu un IQ mult inferior mini-girafei blănoase și, totuși, nu a părut deranjat de poziția acestuia. Ba chiar a făcut curățenie totală la locul de muncă, nelăsând nicio parte neșlefuită de aspra-i limbuță inundată de super-harnicele glande, așa că sunt convins că, pe niște pungi de bani, l-ar vedea până și pe Pablo bun de premier și i-ar enumera chiar el numele stadioanelor, în caz că acesta le-ar uita.
În legătură cu mine și cu funcția în care micul Ciutac speră să mă vadă, ironic fiind desigur, îi pot spune acestei imitații ieftine de jurnalist că tot ce am obținut în viata mea, am obținut cinstit și pe merit. Am ajuns polițist pe munca mea și autor a unor cărți mai mult sau mai puțin valoroase dpdv literar, tot pe munca mea. Și asta fără să mă agăț de cineva sau de imaginea cuiva și fără să fac vreodată vreun compromis.
Așa că, lui Ciutacu și zvonacilor de prin Ministerul de Interne care deja șușotesc pe la colțuri că „o să vină și Godină” le transmit să fie relaxați pentru că eu îmi voi vedea în continuare de treaba mea, aici, la Brașov, unde voi rămâne agent de poliție, funcție pentru care am muncit, pe care o merit și pentru care mă duce suficient capul”, a scris Marian Godină.
„Propunerea domnului ministru Marcel Vela mă onorează și mă responsabilizează, în egală măsură! Va fi nevoie de multă muncă și multă determinare. Și ne vom baza pe sprijinul tuturor profesioniștilor din Poliția Română! Va fi bine! Doamne ajută”, a scris Traian Berbeceanu, pe Facebook, după ce a fost propus șef de cabinet al ministrului de Interne Marcel Vela.