Reacția lui Leș, după ce Ciucă a fost propus pentru MApN: Inacceptabilă migrarea către politică a unui general
„În urmă cu aproape un an, pe 22 noiembrie, preluam pentru a doua oară conducerea Ministerului Apărării Naționale. La un prim bilanț al dosarelor aflate pe masa ministrului, constatam că una dintre cele mai mari provocări avea să fie desemnarea noului șef al Statului Major al Apărării, în contextul în care mandatul expira în foarte scurt timp. A urmat un episod de confruntare cu președintele pe care puțini l-au înțeles în toate nuanțele sale. S-a vorbit îndelung despre evitarea politizării armatei, însă în vacarmul dezlănțuit, și noianul de invective la adresa PSD, cine a mai avut răgazul și echilibrul să înțeleagă că, prin decizia de a nu prelungi acel mandat, exact acest deziderat îl urmăream – ținerea Armatei cât mai departe de jocurile politice. Acum, lucrurile sunt clare chiar și pentru cei mai inverșunați opozanti ai PSD!”, a scris ministrul Apărării pe Facebook.
Gabriel Leș a mai spus că, în prezent, un militar de carieră în funcție de pregătește ca, în decurs de o zi, să schimbe haina militară cu cea de politician. Acesta a mai subliniat că poziția sa se referă la principiu și nu la persoană
„Observ că este un moft să mai vorbim în România europeană a anului 2019 despre un principiu esențial în arhitectura oricărei democrații care se respectă: controlul civil asupra forțelor armate.
Împărtășesc percepția celor care găsesc inacceptabilă migrarea către politică, încă din perioada activă, a unui general al Armatei României. Precedentul este absolut nefast, iar dacă de la președintele Iohannis nu pot emite nicio pretenție (modul în care sfidează Constituția a devenit deja marcă înregistrată a domniei sale), am sperat că Partidul National Liberal, un for cu reflexe europene – după cum se recomandă – nu va pune România în postura neuzuală de a propulsa un militar (fie el și proaspăt rezervist) într-o funcție creată pentru exercitarea controlului civil”, mai scrie ministrul Apărării demis prin moțiune.
Nicolae Ciucă, șef al Statului Major al Apărării, a anunțat, vineri, că va trece în rezervă, după ce PNL l-a propus pentru funcția de ministru al Apărării în Guvernul Orban.