Reacția lui Traian Berbeceanu, șeful BCCO Alba Iulia, după ce a fost ridicat de mascați: Persoane pe care le-am cercetat, forțate să depună denunțuri calomnioase împotriva mea
Miercuri la prânz, Traian Berbeceanu a fost ridicat de trupe de intervenție ale Jandarmeriei de la locuința sa din Deva, pentru a fi dus la audieri la Alba Iulia, iar pe drum mașina a oprit în comuna hunedoreană Șoimuș, la casa părinților șefului BCCO, transmite corespondentul MEDIAFAX.
La ieșire, Traian Berbeceanu le-a declarat jurnaliștilor prezenți că mai multe persoane pe care le-a arestat și cercetat de-a lungul timpului pentru infracțiuni deosebit de grave sunt forțate să depună plângeri împotriva sa și că acestea ar fi spijinite de structuri ale statului.
„Așa cum mă știți de ani de zile, sunt un polițist cinstit care și-a făcut datoria și asistați la cea mai mare mârșăvie și nemernicie pe care am pățit-o eu în 20 de ani de poliție, dar aveți încredere că o să fie bine și o să iasă adevărul la iveală! (…) Persoane pe care de-a lungul timpului le-am cercetat în stare de arest pentru infracțiuni deosebit de grave, persoane care au societăți comerciale, care au dosare penale sunt forțate să depună denunțuri calomnioase împotriva mea și a ofițerilor mei și, bineînțeles, sprijinite de structuri ale statului care lucrează împotriva noastră, din păcate”, a declarat comisarul-șef Berbeceanu.
Întrebat dacă la audieri vor fi lămurite lucrurile, el a răspuns că se bazează mai mult pe instanță pentru a-l declara nevinovat.
„Nu știu dacă o să lămuresc lucrurile acum la audieri, dar am totală încredere că o să le lămuresc în instanță și că cei care au făcut mârșăviile acestea or să plătescă cu vârf și îndesat. (…) Vreau să transmit tuturor că polițiștii din cadrul Brigăzii Alba, cu tot cu serviciile Hunedoara și Sibiu, sunt extrem de cinstiți și morali și nu au încălcat niciodată legea”, a declarat șeful BCCO Alba.
Întrebat dacă crede că există o implicare a politicului în acest dosar, el a răspuns: „Este posibil, dar refuz să discut la momentul acesta. O să aflați în curând foarte multe detalii…”.
După oprirea la Șoimuș, Berbeceanu urmează să fie dus la audieri la sediul DIICOT Alba, pentru a fi audiat.
Comisarul-șef Traian Berbeceanu are 45 de ani, iar din 2005 este șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia, structură cu atribuții în județele Alba, Hunedoara și Sibiu.
Procurorii DIICOT au făcut, miercuri, 11 percheziții în județele Alba și Hunedoara, la locuințele unor persoane suspectate de evaziune fiscală cu produse petroliere de peste 3,5 milioane de lei, într-un dosar în care este cercetat și șeful BCCO Alba Iulia, fiind acuzat că a sprijinit grupul infracțional.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Alba au pus sub învinuire șase persoane, membri ai unei grupări infracționale suspectate de evaziune fiscală, delapidare, folosirea cu rea-credință a bunurilor sau creditului societății în scop contrar intereselor acesteia, în folosul propriu ori pentru a favoriza o altă societate, complicitate la înșelăciune, fals intelectual, uz de fals, refuzul de a pune la dispoziția administratorului judiciar ori lichidatorului, a evidențelor, documentele și bunurilor de patrimoniu.
Cel puțin opt persoane vor fi audiate la sediul DIICOT Alba, la finalul perchezițiilor, se preciza într-un comunicat de presă transmis miercuri dimineață de DIICOT.
Potrivit anchetatorilor, începând din 2003, învinuiții, asociați și administratori la mai multe societăți comerciale, au înființat și folosit mai multe firme fantomă pentru a derulat operațiuni financiare fictive, respectiv fraudă de tip „carusel”, privind comerțul cu carburanți și alte produse petroliere (solvenți, bitumuri, combustibili pentru focare).
Membrii grupării au produs astfel un prejudiciu bugetului de stat de aproximativ 3,5 milioane de lei, prin neplata accizelor, a impozitului pe profit și TVA-ului.
De asemenea, învinuiții și-ar fi însușit fără drept, „prin utilizarea unor manopere frauduloase”, aproximativ 3,5 milioane de lei din patrimoniul unor societăților comerciale folosind înscrisuri false, au precizat procurorii.
În această cauză a fost începută urmărirea penală și împotriva comisarului șef Traian Berbeceanu, șeful BCCO Alba Iulia, pentru sprijinirea grupului infracțional nestructurat, favorizarea infractorului, omisiunea sesizării organelor judiciare, mărturie mincinoasă și fals în declarații.
Procurorii au stabilit că șeful BCCO Alba Iulia a ajutat învinuiții, dându-le informații despre activitățile investigative desfășurate de DIICOT sau despre stadiul unor dosare care aveau ca obiect comiterea unor infracțiuni economice de către membrii grupării infracționale. Acesta i-ar fi anunțat și despre percheziții și audieri de martori și le-ar fi dat spus cum pot evita probarea activităților infracționale, atenționându-i cu privire la evitarea utilizării comunicărilor prin telefon.
„Totodată, se reține că există suspiciunea rezonabilă că acest învinuit, având în virtutea atribuțiilor de serviciu date despre comiterea unor fapte prevăzute de legea penală de către membrii grupării infracționale organizate nu a luat măsurile legale, deși statutul de polițist îl obliga în acest sens, precum și că fiind audiat în calitate de martor într-un dosar penal a făcut afirmații neconforme cu realitatea referitor la împrejurări esențiale cu privire la care a fost audiat. Același lucrător de poliție nu a consemnat în declarația de avere înstrăinarea unui autoturism marca VW Passat”, potrivit procurorilor DIICOT.
În aceeași cauză mai sunt cercetate două persoane, una pentru mărturie mincinoasă într-un dosar în care a fost audiată ca martor, iar cealaltă pentru favorizarea infractorului, întrucât, după ce a aflat că anchetatorii fac percheziții domiciliare într-un dosar, l-a anunțat pe inculpatul cercetat în acea cauză despre acestea.
Conform unor surse judiciare, în acest dosar ar fi vizat și viceprimarul Devei Ovidiu Moș (PSD). Acesta nu a putut fi contactat, primarul Devei, Petru Mărginean, declarând pentru corespondentul MEDIAFAX că nu știe nimic despre o eventuală implicare a viceprimarului într-un dosar de evaziune fiscală și că acesta se află, în prezent, într-o delegație la București, la Ministerul Educației.