Reacția MAE în cazul româncei sechestrate și torturate timp de 10 ani în Italia
„Consulatul General al României la Bari s-a autosesizat cu privire la cazul semnalat și a întreprins, de urgență, demersuri pe lângă autoritățile competente italiene, în vederea obținerii unor informații oficiale privind identitatea și situația victimelor. Un consul din cadrul oficiului consular de la Bari se deplasează la localitatea Lamezia-Terme pentru a acorda asistență consulară. Menționăm că, până la momentul actual, nici Ambasada României la Roma și nici oficiile consulare de la Bari și Catania nu au fost notificate de autoritățile italiene cu privire la acest caz”, se arată într-un răspuns al Ministerului Afacerilor Externe, pentru MEDIAFAX.
Sursa menționată mai transmite că, până în prezent, la nivelul oficiului consular de la Bari nu au fost recepționate solicitări de asistență consulară referitoare la situația respectivă.
O româncă a stat timp de zece ani sechestrată în beciul unei barăci din localitatea Gizzeria, situată în sudul Italiei, perioadă în care a fost supusă la nenumărate abuzuri sexuale, iar miercuri a fost salvată de către carabinierii din Lamezia Terme (Catanzaro), relatează site-ul cotidianului La Repubblica.
Femeia, în vârstă de 29 de ani, a ajuns în Italia în 2007 când avea doar 19 ani, angajându-se la o familie ca menajeră. După moartea bătrânei pe care o îngrijea, fiul acesteia a sechestrat-o pe tânăra femeie româncă, ținând-o captivă într-un beci. Femeia a fost legată de pat și supusă la nenumărate abuzuri sexuale. În urma acestor abuzuri, femeia a născut doi copii, pe care agresorul i-a forțat să trăiască în aceleași condiții inumane.
Potrivit autorităților italiene, femeia și cei doi copii erau ținuți într-o baracă și nu aveau acces la apă, curent sau servicii sanitare. Carabinierii au descoperit acest caz în timpul unui control rutier, agresorul fiind într-o mașină cu unul dintre copii. Starea copilului a atras atenția polițiștilor, care au cerut să vorbească cu mama acestuia. Ulterior, carabinierii au reușit să o salveze pe tânără.
Aceasta și cei doi copii au fost plasați într-un cămin temporar, iar agresorul, care mai avea antecedente penale, a fost plasat în arest preventiv. Italianul a mai fost acuzat în trecut pentru violențe și abuzuri sexuale.