Reacția Ministrului de Interne în cazul polițistului Godină: Nu i-am citit postările, dar am rămas mișcat de reacțiile oamenilor
„Mărturisesc că nu i-am citit postările de pe Facebook, însă, am rămas mișcat de reacțiile pe care oamenii le-au avut vizavi de el, în cursul zilei de marți”, a spus ministrul de Interne.
Ministrul a mai spus că sprijină orice polițist „care își face datoria corect”, dacă asupra sa superiorii fac abuzuri.
„Sprijin, împotriva abuzurilor superiorilor, oricare polițist care își face datoria corect”, a precizat ministrul Tobă, adăugând că, față de cele semnate de Godină, este în curs o anchetă preluată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov.
Această unitate de Parchet a comunicat că a fost sesizată de către Direcția Control Intern din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române despre verificările făcute la IJP Brașov, în legătură cu Marian Godină, din care au rezultat „unele elemente privind posibila săvârșire a unor infracțiuni în legătură cu serviciul de către șefii profesionali ai polițistului, constând în presupuse intervenții, în afara cadrului legal, în sensul favorizării unei persoane ce a fost sancționată contravențional la data de 08.02.2016”.
„Sesizarea a fost înregistrată în evidența dosarelor penale, urmând a fi efectuate verificările corespunzătoare”, a informat Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov.