Prima pagină » Știri » Reacția ministrului Educației în privința slujbelor religioase la început de an școlar: Nu este nimic ilegal

Reacția ministrului Educației în privința slujbelor religioase la început de an școlar: Nu este nimic ilegal

Reacția ministrului Educației în privința slujbelor religioase la început de an școlar: Nu este nimic ilegal
Ministrul interimar al Educației, Daniel Breaz, a declarat, luni, în contextul slujbelor religioase oficiate în anumite unități de învățământ la început de an școlar, că aceste slujbe nu sunt ilegale, dar nici obligatorii, decizia aparținând în acest sens conducerii fiecărei școli.

Ministrul interimar al Educației, Daniel Breaz, a declarat, luni, că slujbele religioase oficiate la ceremoniile de începere a noului an școlar nu sunt ilegale sau obligatorii.

„Dacă cei din unitatea respectivă de învățământ consideră, doresc să cheme un preot pentru a ține o slujbă, nu este absolut nimic ilegal. Nu este obligatoriu. Dacă era ceva obligatoriu se impunea și aveam alte discuții, era discutabil. Dar, aici, fiecare școală, fiecare director, fiecare consiliu de administrație al școlii poate să invite, dacă dorește, un preot pentru o slujbă”, a precizat ministrul interimar al Educației, care a participat la festivitatea de deschidere a noului an școlar la Școala gimnazială nr. 79 din București.

„Ați văzut vreo reacție negativă din partea părinților, astăzi? Nu am văzut nicio reacție negativă. Conducerea școlii decide dacă invită sau nu un preot la deschiderea anului pentru a ține o slujbă. Încă o dată: nimeni nu obligă prezența unui preot în școli la deschiderea anului școlar”, a completat Breaz.

Un număr de 2.824.594 de elevi și copii de grădiniță au început, luni, cursurile anului școlar 2019 – 2020.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât ar trebui să mâncăm, de fapt, de Crăciun. Un medic trage semnalul de alarmă
Digi24
Rapoarte ale serviciilor secrete americane dezvăluie că Putin vrea să cucerească părți din Europa, inclusiv țări care sunt membre NATO
Cancan.ro
Zodia care termină anul 2025 în genunchi. Mihai Voropchievici: Din păcate, este prea târziu
Prosport.ro
Cea mai frumoasă profesoară de matematică din România e colega lui Gabi Tamaș!
Adevarul
Secretul bine păzit al statuii lui Ioan de Hunedoara: scrisori ascunse în bocancul de bronz
Mediafax
Ce va indica noua etichetă de pe electrocasnice. Cumpărătorii vor fi primii anunțați
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
”Măgărie”. Supărare mare după ce Alessia Pop a câștigat Vocea României
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Universul invizibil dezvăluie noi indicii despre materia întunecată