Prima pagină » Știri » Reacția ministrului Finanțelor, după ce directorul Loteriei Române și-a dat demisia

Reacția ministrului Finanțelor, după ce directorul Loteriei Române și-a dat demisia

Reacția ministrului Finanțelor, după ce directorul Loteriei Române și-a dat demisia
Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a confirmat pentru MEDIAFAX, sâmbătă seară, demisia din funcție a directorului general al Loteriei Române, Adrian Manolache, spunând că demisia este "un act de voință unilateral".

„E un document depus. Este (demisia -n.r.) un act de voință unilateral”, a declarat pentru MEDIAFAX ministrul Finanțelor, întrebat despre demisia din funcție a directorului general al Loteriei Române, Adrian Manolache.

Directorul general al Loteriei Române, Adrian Manolache, a demisionat, dar va rămâne până la 8 mai la conducerea companiei, potrivit unor surse citate de Digi24.

Manolache este directorul Loteriei din primăvara anului 2013.

Loteria Română, aflată în subordinea Ministerului Finanțelor, este urmărită penal pentru desfășurarea fără licență de activități în domeniul jocurilor de noroc de tip slot-machine, în perioada 2006-2014, în acest dosar prejudiciul depășind 100 de milioane de euro, potrivit Parchetului Curții de Apel București.

Într-un comunicat transmis miercuri, Parchetul Curții de Apel București a anunțat că a început urmărirea penală în cazul Companiei Naționale Loteria Română, pentru desfășurarea fără licență sau autorizație de activități în domeniul jocurilor de noroc.

Conform procurorilor, în perioada 2006-2014 Loteria Română a desfășurat, fără a avea licența și autorizațiile necesare, activități de tip slot-machine cu un număr total de 6.263 de aparate puse la dicpoziție de către alte persoane juridice.

De asemenea, procurorii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale în cazul SC Lotrom SRL, care în perioada 2006-2014 a pus la dispoziția Loteriei Române aparate pentru activități de jocuri de noroc tip slot-machine cu care au fost desfășurate activități de jocuri de noroc neautorizate și nelicențiate.

Procurorii spun că în acest caz prejudiciul se ridică la 463.373.647 de lei.

Toți șefii Loteriei Române din 2004-2015, angajați și foști angajați din Ministerul Finanțelor, vor fi audiați în dosarul privind desfășurarea fără licență a jocurilor de noroc de tip slot-machine, peste 6.200 de aparate fiind puse sub sechestru, într-un depozit, potrivit unor surse judiciare.

Ancheta în care Compania Națională Loteria Română și trei persoane juridice sunt urmărite penal pentru desfășurarea fără licență sau autorizație de activități în domeniul jocurilor de noroc este la început, procurorii urmând să audieze toți foștii șefi ai CNLR din 2004 și până în prezent, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare, care citează documente ale anchetatorilor Parchetului Curții de Apel București.

Jurnaliștii de la Rise Project au scris că în acest dosar mai sunt urmărite penal, pe lângă Loteria Română și compania Lotrom, alte două companii private cu acționariat grecesc: Intracom și Intralot, iar ancheta în acest caz fost începută de polițiștii antifraudă în 2010 și preluată în acest an de procurorii de la Curtea de Apel București.

Potrivit Rise Project, Loteria Română a luat cele 6.263 de aparate electronice de la Lotrom printr-un contract finanțat de celelalte două companii din grupul grec. Banii urmau să fie returnați din încasări, însă, potrivit acordului comercial încheiat, aparatele au fost înregistrate pentru un alt joc de noroc -„video-loterie” -, care este taxat diferit.

Jurnaliștii de la Rise Project mai scriu că anchetatorii vor să recupereze alte 130 de milioane de euro de la Loterie și de la cele trei companii private pentru veniturile încasate ilegal după 2009, când o ordonanță de urgență a schimbat regulile pe piața jocurilor de noroc.

Compania Națională Loteria Română este lider pe această piață, cu peste 1.109 de spații în care sunt amplasate aparate electronice „slot machine”.

Citește și