Reacția premierului Tudose în cazul patronului care și-a numit angajații „animale”
„Vreau să vă mulțumesc, doamna ministru, pentru implicarea și determinarea cu care ați acționat în cazul acela de la Prahova cu patronul care era mare șef peste angajați, de parcă îi plătea nu fiindcă munceau, ci ca să-i aibă la dispoziție pentru orice. Nu se poate așa ceva, România totuși este o țară, nu un loc fără stăpâni. Și vă mulțumesc frumos”, a spus primul ministru, adresându-se Olguței Vasilescu.
Scandalul a pornit de la un video postat în mediul online, în care patronul ueni firme de confecții poate fi auzit în timp ce-și jignește angajații, acesta primind ulterior vizita Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Prahova și a Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Prahova, care au demarat anchete, în acest caz. Totodată, o echipă de la ITM a mers în control la fabrică. În apărarea patronului, șeful de secție al fabricii, Maria Tot, a declarat că aceasta nu a folosit un limbaj „chiar așa” și că angajații nu au fost jigniți. „Mie nu mi s-a părut un limbaj chiar așa. Nu e o rușine să fii țăran. Pentru mine e o mândrie să fii țăran”, a spus ea.
În înregistrarea video, apărută în mediul online, patronul unei firme de confecții poate fi auzit în timp ce își jignește angajații, pe motiv că aceștia au venit să își ceară drepturile salariale: „Astăzi vă luați banii, dar întârziem. Aveți două opțiuni: ori la 16.10 plecați acasă fără salarii, ori așteptați până la 18. (…) Vă purtați ca animalele. Sunteți dezgustători. (…) Țăranilor (…) Ieșiți (…) Îi știu pe cei cu gura mare și foarte curând o să scap de ei.(…) Idioților”, se aude pe înregistrare.