Prefectura Suceava a informat, sâmbătă, că în urma unei adrese primite de la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, privind apariția epidemiei cu virusul AH1N1 (gripa porcină) pe teritoriul Ucrainei, a fost convocat în ședință extraordinară Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, pentru a dezbate măsuri preventive în cazul producerii unor situații de urgență determinate de apariția unei pandemii de gripă cu tulpină de virus AH1N1.
În acest sens, în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență au fost adoptate mai multe măsuri cu caracter preventiv.
Astfel, se va constitui un punct de asistență medicală cu funcționare pe întreaga perioadă a epidemiei (24/24h) în punctul de trecere a frontierei Siret, iar întregul personal ce lucrează în punctele de trecere a frontierei cu Ucraina va fi vaccinat antigripal și va fi instruit privind identificarea persoanelor potențial contaminate cu virusul AH1N1.
CJSU Suceava a stabilit ca DSP Suceava să solicite doze suplimentare de vaccin antigripal de la Ministerul Sănătății.
Totodată, se vor edita pliante cu măsuri preventive privind epidemia de gripă AH1N1 de DSP Suceava și ISU Suceava, cu finanțare de la CJ și se vor distribui în punctele de trecere a frontierei, locuri publice, instituții publice și unități de învățământ din județ. De asemenea, vor fi distribuite mijloace de protecție individuală și colectivă personalului ce deservește punctele de trece a frontierei cu Ucraina.
Conform DSP, în județul Suceava au fost identificate clinic, până în prezent, două cazuri de gripă, după simptome și semne clinice, dar acestea nu au fost confirmate de laboratorul Institutului Cantacuzino București.