REACȚIA secției pentru procurori a CSM după declarațiile lui Tăriceanu: Discursul public să fie unul ECHILIBRAT
„Secția pentru procurori dezavuează public declarațiile domnului Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului României, din data de 13 martie 2018, în cadrul emisiunii ,,Jurnalul de seară”, difuzată de postul de televiziune Digi 24. Având în vedere lansarea, preluarea și amplificarea în spațiul public, prin intermediul mass media, a unor afirmații foarte grave privitoare la activitatea procurorilor, Secția constată că acestea s-au intensificat, dobândind un real potențial de afectare a reputației profesionale, a demnității și prestigiului profesiei de procuror”, transmite Secția pentru procurori a CSM, într-un comunicat de presă remis Mediafax.
Secția pentru procurori subliniază că procurorii își desfășoară activitatea conform dispozițiilor legale, „cu respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor față de care se desfășoară proceduri penale”.
„Acreditarea ideii în spațiul public că procurorii își desfășoară activitatea în mod abuziv, cu depășirea cadrului legal aplicabil, depășeste limitele discursului public acceptabil, cu consecința încălcării demnității profesionale și a prestigiului funcției de procuror. Secția pentru procurori, fără a încălca dreptul la liberă exprimare al oricărui cetățean, atrage atenția că discursul public trebuie să fie unul echilibrat, care să nu aducă atingere activității procurorilor și imaginii de ansamblu a acestui corp profesional și reamintește înalților reprezentanți ai statului că respectarea principiului separației puterilor în stat și al cooperării loiale impune, înainte de toate, respect reciproc și responsabilitate”, potrivit sursei citate.
Călin Popescu Tăriceanu a declarat, joi, că este siderat când vede oameni care susțin un procuror.
„Sunt siderat când văd oameni care susțin un procuror. România democratică e România procurorilor? Nu cred lucrul ăsta. Vine împotriva convingerilor mele cele mai profunde. Am trăit în comunism, familia mea a avut de suferit. Sunt oameni care au suferit din cauza metodelor pe care procuratura le-a utilizat din nou în România în ultimii 10-12 ani. Servicii secrete, dosare secrete, totul făcut să îl înfunde pe X sau pe Y. Sunt partide care au fost decimate”, a declarat Tăriceanu, la Digi 24.
Foto: Hepta