Prima pagină » Știri » REACȚIE. Ce mesaj a transmis „Regele” romilor, Dorin Cioabă, după conflictele de stradă din ultimele zile

REACȚIE. Ce mesaj a transmis „Regele” romilor, Dorin Cioabă, după conflictele de stradă din ultimele zile

REACȚIE. Ce mesaj a transmis „Regele” romilor, Dorin Cioabă, după conflictele de stradă din ultimele zile

„Regele” romilor, Dorin Cioabă, a transmis un mesaj după conflictele de stradă din ultimele zile. El condamnă comportamentul violent al unora dintre membrii comunităţii sale şi face apel la toţi romii să respecte regulile impuse pe perioada stării de urgenţă.

Regele recunoaşte totodată că distanţarea nu e uşoară pentru o mare parte dintre membrii comunităţii sale, scrie Antena3.

„Ceea ce am vazut, actele de violență de Paști, le condamnăm cu fermitate, nu fac parte din tradițiile și obiceiurile de Sărbatori. Este foarte grea această distanțare pentru șatrele de romi, unde stau, că între ei nu există gard, e greu să se izoleze. Daca ascultau, nu erau acum arestați sau în spital. Am același mesaj ca la început: să se supună legilor militare, că sunt în interesul nostru, să stea în stadiul în care se află, se se distanțeze, protejeze și să nu mai organizeze astfel de evenimente care degenerează în scandaluri. Rămâneți lângă copii, familii, până trece valul”, a spus Florin Cioabă, potrivit Antena 3.

La cererea conducerii MAI, au fost suplimentate forţele de ordine pentru a patrula în ţară în zonele cunoscute cu nivel ridicat de infracţionalitate. Două aeronave survolează de luni zonele cu nivel ridicat de criminalitate. Marcel Vela a cerut ca şi mai mulţi poliţişti să patruleze în ţară, după ce au fost mai multe violenţe în prima zi de Paşte.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Solstițiul de iarnă 2025. Ce se întâmplă în cea mai scurtă zi a anului
Digi24
„Macron l-a trădat pe Merz și știe că va trebui să plătească”. Cum s-au inversat rolurile Franței și Germaniei în Uniunea Europeană
Cancan.ro
Marele absent de la înmormântare! Puțini se așteptau ca el să lipsească. În cea mai grea zi din viața ei, Mihaela Rădulescu a mai primit o lovitură dură de la viață
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție de neratat. Imaginile care le-au tăiat respirația italienilor
Adevarul
Imagini virale dintr-un avion aproape gol. Doar șapte români au zburat spre Londra
Mediafax
Romanul din 1987 care a devenit bestseller peste noapte. A stârnit o adevărată revoltă!
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
Pe ce dată trebuie să plătești factura la Digi RCS-RDS, pentru a primit 10% înapoi. Este valabil pentru toți abonații din România
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Puțini îi știu numele, dar invenția ei a schimbat viața a milioane de femei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Cum și-a salvat Pământul apa de la distrugere totală în urmă cu 4,6 miliarde de ani