REACȚIE. CTP, despre reglementările din biserici: Problema este de compatibilitate logică a măsurilor. Ce sens mai au cei 8 metri pătrați, dacă credincioșii bagă în gură aceeași linguriță?
Bisericile se vor deschide după terminarea stării de urgență, dar reglementările referitoare la limitarea răspândirii coronavirusului sunt încă în discuție. În timp ce INSP recomandă evitarea oferirii/primirii împărtășaniei în condițiile în care nu se pot asigura lingurițe și pahare de unică folosință”, Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a amintit că BOR propunea, la începutul crizei sanitare, folosirea unei lingurițe, care însă să rămână în păstrarea preotului și care „nu poate fi confundată cu o linguriță de unică folosință”.
Referitor la reglementările împărtășaniei CTP a declarat la DIGI24 că toate măsurile de distanțare vor fi inutile dacă BOR decide în legătură cu potirul din care să bea toată lumea.
„Mă minunez că tot suntem în spațiul miracolului creștin. Păi ce sens mai au toate aceste măsuri, aceste restricții în legătură cu biserica și participarea credincioșilor, cu cei 8 metri pătrați dintre credincioși în timpul intrării în biserică; cu dezinfectantul de la intrare, cu spălatul pe mâini sau ce se va face acolo, de vreme ce, iată, Biserica Ortodoxă Română va decide în legătură cu potirul din care să bea toată lumea? Potirul! Potirul e un pahar, nu e niciun potir, nu e Sfântul Graal! Deci, ce sens mai au toate astea?
Dacă se duce credinciosul, după ce a respectat toate măsurile astea, se duce și bea din același pahar cu toată lumea prezentă acolo, păi nu mai are rost! Să dăm drumul la liber, cum era înainte de pandemie, din moment ce te duci și te împărtășești împreună cu toți ceilalți din ce? Spune domnul acesta, purtător de cuvânt Bănescu: lingurița de împărtășanie e păstrată de preot și a nu se confunda cu lingurița de unică folosință! Păi dacă e păstrată de preot, rezultă că ce? Că e multiplă lingurița sau ce? E tot una! Asta a spus: lingurița este păstrată de preot. Păi, e una, atunci. Și dacă o păstrează preotul înseamnă că ce? Înseamnă că nu se infectează nimeni dacă folosesc toți aceeași linguriță! A mai spus un distins popă cu barbă, acum vreo câtăva vreme, că de 2.000 de ani împărtășania n-a infectat pe nimeni, domnule, n-o să infecteze nici acum!
„Mai punem niște restricții cu privire la participarea oamenilor la slujbă și lăsăm împărtășania așa cum e?”
E vorba, iarăși, de logică. Mai punem niște restricții cu privire la participarea oamenilor la slujbă și lăsăm împărtășania așa cum e miezul credinței creștine, adică cu lingurița și cu potirul la toată lumea, sau, totuși, renunțăm la așa ceva?
Cum adică, n-au dreptul autoritățile să intervină în legătură cu posibilitatea de infectare? Posibilitatea gravisimă de infectare, mai gravă decât orice, pentru că este vorba de ducerea la gură a acestor obiecte!
Nici acum nu vor fi probleme deosebite, dacă se respectă regulile pe care le-am evocat, care sunt corecte, în legătură cu distanța fizică între oameni în biserică, dezinfecții, măștile și așa mai departe. Cum se face, de pildă, împărtășania cu masca pe față? Se dă masca la o parte și te împărtășești, nu?
Problema este de compatibilitate logică a măsurilor. Dacă se va rămâne la împărtășania cu aceeași… veselă, nici nu știu cum să-i spun, cu aceleași obiecte, a credincioșilor, atunci toate celelalte măsuri sunt inutile și în mod evident și pentru cea mai habotnică persoană șansele de infectare sunt imense!”