REACȚIE DURĂ. Om de afaceri, despre planul lui Streinu-Cercel: Produsul unei minți bolnave. Ar trebui să iasă la pensie
Omul de afaceri Horaţiu Buzatu, din Craiova, spune că planul profesorului Streinu Cercel este „produsul unei minţi bolnave”, iar doctorul ar trebui să iasă cât mai repede la pensie.
Omul de afaceri craiovean, Horaţiu Buzatu, susţine că planul lui Adrian Streinu Cercel prin care persoanele peste 65 de ani, care locuiesc împreună cu rudele mai tinere, să fie duse în carantină instituţionalizată, este „produsul unei minţi bolnave”.
„Cred că domnul Streinu Cercel ar trebui să iasă cât mai repede la pensie”
„Persoanele foarte în etate…, cu repercursiuni greu de anticipat. Nu se poate face aşa ceva decât dacă pur şi simplu urăşti nişte oameni şi te prevalezi de starea de necesitate pentru a le face viaţa mai grea”, a spus omul de afaceri Horațiu Buzatu.
Horaţiu Buzatu spune că restricţiile actuale sunt greu de suportat pentru persoanele în vârstă, iar o astfel de acţiune i-ar distruge pe cei pentru care familia şi camera lor înseamnă „viaţa lor”.
„Rămâne de neînţeles de ce peste aceste greutăţi vii cu încă un rând de greutăţi. Mi se pare inadmisibil. Cred că domnul Streinu Cercel ar trebui să iasă cât mai repede la pensie şi să dispară din spaţiul public”.
Intitulat „VACANŢA MARE”, planul propus de şeful de la „Matei Balş” prevede o serie de măsuri pentru perioada de după starea de urgenţă. Pentru persoanele peste 65 de ani, proiectul prevede încă 3 luni de izolare.