REACȚIE. Marcel Vela le răspunde celor care l-au criticat pentru acordul MAI-BOR: Am urmărit comentariile voastre

REACȚIE. Marcel Vela le răspunde celor care l-au criticat pentru acordul MAI-BOR: Am urmărit comentariile voastre
Ministrul de Interne, Marcel Vela, MEDIAFAX FOTO.
Publicat: 16/04/2020, 22:41
Actualizat: 07/04/2021, 01:27

Ministrul de Interne Marcel Vela a postat un mesaj pe Facebook prin care a mărturisit că a citit opiniile cetățenilor referitoare la primul acord între BOR și MAI. Ministrul a menționat că pe lângă criticile cetățenilor a observat și „specula” politicienilor menită să-l denigreze. Ministrul a explicat că încercările lui au fost impulsionate de dorința de a ne ajuta să simțim atât cât se poate sărbătoarea Paștelui.

Vela a reacționat după valul de critici

După ce Vela a anunțat că în noaptea de Înviere polițiștii vor aduce lumina, iar oamenii vor avea voie să ia Sfintele Paști de la biserici, criticile nu au întârziat să apară. A doua zi ministrul a venit cu un alt acord prin care a anunțat că voluntarii și nu polișiștii vor aduce la credincioși acasă atât Lumina Sfântă cât și Sfintele Paști (și nu vor merge credincioșii la biserici). Modificarea a fost făcută după ce președintele Klaus Iohannis a spus că va cere ministrului Marcel Vela și premierului Ludovic Orban să revină asupra acordului MAI-BOR, subliniind că le va solicita să găsească o formulă care se încadrează în îndemnul „Stați acasă”.

Vela a mărturisit pe Facebook că a urmărit criticile care i-au fost aduse pe rețelele sociale:

„Dragi compatrioți,

Nimic nu este mai important pentru mine, ca om în primul rând, și mai apoi ca ministru, decât opiniile dumneavoastră, indiferent dacă sunt pozitive sau negative.

În toată această perioadă, prin toate măsurile luate alături de colegii mei, nu am vegheat decât asupra unui singur lucru, protejarea dumneavoastră.
Nici de această dată nu vom face o excepție”.

„Am observat criticile față de acest subiect”

„Îmi doresc să știți că am urmărit presa și comentariile de pe rețelele sociale cu privire la acordul cu Biserica Ortodoxă Română.

Am observat criticile față de acest subiect, dar nu am putut să nu observ și faptul că o parte din partide au speculat politic, sau că un fost lider a folosit cuvinte denigratoare ce nu-i fac cinste, mai ales dacă a ajuns, între timp și europarlamentar”.

„Am căutat cea mai bună soluție să putem simți atât cât se poate sărbătoarea Paștelui”

„Nu au căutat altceva decât să facă loc sentimentului de panică și frică în rândul dumneavoastră, sau au avut dorința de a diviza cetățenii.

A te agăța de acest subiect cu orice preț, pe fondul unei situații de criză, pentru a profita de sentimentul de frică al oamenilor, astfel încât să poți câștiga capital politic, dupa ce ai pierdut alegerile, nu reprezintă nici solidaritate, nici unitate, nici iubire de patrie, și mai cu seamă nu dovedește faptul că avem un respect unii față de ceilalți, și că împreună am putea ajunge la cea mai bună decizie.

Nu am putut să nu remarc faptul că mesajul meu către dumneavoastră a fost interpretat într-un mod trunchiat, iar din rea voință s-a făcut loc știrilor false și diverselor analize care nu au făcut altceva decât să inducă în eroare și să transmită oamenilor sentimentul de nesiguranță.

Întotdeauna am încurajat și voi încuraja dialogul liber, iar mai presus de acesta voi aprecia părerile exprimate coerent și voi încerca să fiu un liant între opinii.

Ce pot să vă spun astăzi este că am căutat cea mai bună soluție, astfel încât să putem simți atât cât se poate sărbătoarea Paștelui.

Voi aprecia la toti cei care m-au jignit zilele trecute daca nu vor umbri si mai mult cea mai veche și importantă sărbătoare a creștinătății, dorindu-le și lor multă, multă sănătate!

Dragi prieteni,

Să putem simți fizic atât cât se poate acest moment sfânt, iar măcar spiritual să ne unim în rugăciune”, a scris Vela pe Facebook.

https://www.facebook.com/vela.marcel/photos/a.813347758803999/1615274658611301/?type=3&theater

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar