Prima pagină » Știri » Reacție rapidă a CNAIR, după un mesaj dur publicat de Dragnea pe Facebook. Șefii companiei dau vina pe Vodafone

Reacție rapidă a CNAIR, după un mesaj dur publicat de Dragnea pe Facebook. Șefii companiei dau vina pe Vodafone

Reacție rapidă a CNAIR, după un mesaj dur publicat de Dragnea pe Facebook. Șefii companiei dau vina pe Vodafone
Mai multe pe gandul.info

„Abonații Vodafone România pot să achite din nou, prin SMS, tariful pentru utilizarea podurilor peste Dunăre între Fetești și Cernavoda (peaj), începând cu ora 20.38. Plata peajului nu a putut fi efectuată între orele 19.00 și 20.38, astăzi, 01.05.2018, din cauza unor probleme tehnice, care au fost soluționate însă de Vodafone Romania, în urma sesizărilor CNAIR S.A”, se arată într-o informare a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), postată pe site-ul instituției.

Reprezentanții CNAIR susțin însă că, în tot acest interval, plata peajului a putut fi efectuată prin sms, la toți ceilalți operatori de telefonie mobilă, la care serviciile au funcționat.

„Reamintim utilizatorilor că în situația în care nu au efectuat plata peajului înainte de a tanzita podurile de la Fetești și Cernavodă, pot face acest lucru până la ora 23.59 a zilei următoare efectuării trecerii, atât prin sms la operatorii de telefonie mobilă cât și direct, la distribuitorii autorizați (în special benzinării) sau prin intemediul portalului www.erovinieta.ro”, conchide CNAIR.

Reacția companiei vine după ce președintele PSD, Liviu Dragnea, a spus, marți, că a primit multe mesaje de la cei care se întorceau de la mare privind faptul că nu pot plăti taxa de pod la Fetești prin SMS, afirmând că este „inadmisibil” ca într-o zi cu trafic atât de intens să existe probleme cu sistemul de plată.

„Am primit multe mesaje astăzi de la oameni care se întorceau de la mare, pe Autostrada Soarelui, că nu pot plăti taxa de pod la Fetești prin SMS, deoarece sistemul nu funcționează. Mi se pare inadmisibil ca într-o zi cu trafic atât de intens pe autostradă să existe probleme cu sistemul de plata. Totusi, mă întreb și eu, contractul dintre Compania de drumuri (CNAIR) și operatorii de telefonie mobilă nu conține și niște obligații de ambele părți? Cetățenii care nu au nicio vină nu trebuie protejați?”, a scris președintele PSD, Liviu Dragnea, pe Facebook

Citește și