Prima pagină » Știri » Realitatea TV, amendată cu 25.000 lei pentru „Alegerile Mihaelei” în care au apărut Oprescu și Udrea

Realitatea TV, amendată cu 25.000 lei pentru „Alegerile Mihaelei” în care au apărut Oprescu și Udrea

Televiziunea Realitatea TV a fost amendată cu 25.000 de lei pentru emisiunea "Alegerile Mihaelei", difuzată duminică, în care au fost invitați doi competitori electorali, Sorin Oprescu și Rareș Mănescu, dar și oameni politici ca Elena Udrea și Crin Antonescu.

Televiziunea Realitatea TV a fost amendată cu 25.000 de lei pentru emisiunea „Alegerile Mihaelei”, difuzată duminică, în care au fost invitați doi competitori electorali, Sorin Oprescu și Rareș Mănescu, dar și oameni politici ca Elena Udrea și Crin Antonescu.

Potrivit Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), legislația audiovizualului privind campania a fost încălcată și în emisiunea „Politică și delicatețuri”, cu Mircea Dinescu, difuzată duminică pe Realitatea TV. În respectiva emisiune a fost invitat și Ludovic Orban, membru al PNL.

Prezent la ședința CNA, Alin Petran, directorul de rețea al Realitatea TV, a spus că emisiunea „Alegerile Mihaelei” a fost pregătită cu mult timp înainte de debutul campaniei și nu a putut fi modificată structura emisiunii după ce, joi, Consiliul a adoptat Instrucțiunea care interzice prezența oamenilor politici în weekend, în campanie

„Promo-ul acestei emisiuni a fost difuzat cu mult timp înainte chiar și de campania electorală. Acești invitați au fost stabiliți cu mult timp înainte de apariția Instrucțiunii. Eram puși în situația de a nu mai putea modifica conținutul emisiunii într-un timp atât de scurt”, a spus Alin Petran.

Petran a spus că Realitatea TV a trecut prin mai multe campanii electorale, cum ar fi campania din 2008, când nu a existat o Instrucțiune a CNA care să interzică prezența tuturor oamenilor politici în weekend, în campanie. „Având în vedere și caracterul specific al postului nostru și al celorlate posturi de știri e foarte greu să realizezei emisiuni fără politicieni. E foarte greu ca în weekend să nu avem invitați politici”, a spus Petran.

El a mai spus că nici emisiunea „Alegerile Mihaelei” și nici „Politică și delicatețuri” nu au avut „nici cea mai mică urmă de promovare electorală”.

În schimb, Christian Mititelu, membru al CNA, a spus că în emisiunea „Alegerile Mihaelei” a fost invitat șeful organizației București a PDL, care reprezenta un candidat, dar și Sorin Oprescu, candidat la Primăria Capitalei.

„Alegerea a fost făcută cu trei săptămâni în urmă. Domnul Oprescu a fost prezent ca invitat într-o emisiune de divertisment”, a spus Petran.

„Campania electorală înseamnă doar atunci când un competitor spune «votați-mă»? Nu vi se pare că atunci când un candidat stă în studio și vorbește despre câte vieți a salvat, despre modul în care atâția mii de oameni îi mulțumesc (…) nu vi se pare o campanie electorală, o înălțare a candidatului către culmile celui mai frumos candidat, medic și nu olog”, i s-a adresat Valentin Jucan lui Alin Petran.

Pe de altă parte, Christian Mititelu a făcut referire la lipsa de echilibru arătată de moderatori în cazul discuțiilor.

Valentin Jucan a propus o amendă de 60.000 de lei, însă propunerea sa nu a întrunit numărul minim necesar de voturi pentru a fi aplicată.

În schimb, Gelu Trandafir, membru al CNA, a propus o amendă de 25.000 de lei. Propunerea sa a întrunit numărul necesar de voturi și a fost aplicată.

Pe de altă parte, Alin Petran, reprezentantul Realitatea TV, a spus că a constatat cu surprindere că televiziunea a primit o amendă de 25.000 de lei, însă pentru încălcări similare postul Digi 24 a primit doar o somație publică, tot în ședința de joi a CNA.

Potrivit CNA, Digi TV a primit somație pentru că într-o emisiune pentru copii, difuzată în weekend, au fost prezenți Nicolae Bot și Ludovic Orban.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Colacul de salvare primit de Rusia de la China pe timp de război vine cu un preț: „O inversare completă și jenantă”
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Un astronom explică de ce crede că prima întâlnire cu extratereștrii nu va fi ca în filme