Rebelii ar putea coopera cu regimul Bashar al-Assad împotriva Statului Islamic
„Ar fi posibil ca Administrația de la Damasc să coopereze cu forțele opoziției împotriva militanților grupului Stat Islamic; acest lucru ar fi posibil fără înlăturarea de la putere a președintelui Bashar al-Assad”, a declarat John Kerry.
„Cu toate acestea, ar fi extrem de dificil să se ajungă la o astfel de cooperare fără o perspectivă privind găsirea unei soluții referitoare la viitorul lui Basdar al-Assad”, a subliniat șeful diplomației americane.
Statele Unite și alte țări occidentale oferă susținere forțelor armate ale opoziției siriene în tentativa de înlăturare a președintelui Siriei, Bashar al-Assad. Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent și cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forțele opoziției și grupuri teroriste, inclusiv organizația sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak și Siria / Stat Islamic în Irak și Levant). Bilanțul conflictului depășește 250.000 de morți.