Rechizitoriu DNA: „Suma de bani i-a fost predată lui Mircea Băsescu”. Ce a făcut fratele președintelui cu cei 250.000 de euro primiți pentru eliberarea lui Bercea. INFOGRAFIC GÂNDUL
Mircea Băsescu i-a făcut familiei lui Bercea Mondial promisiunea că va interveni pentru eliberarea sa la o săptămână după arestarea acestuia și înainte ca fiul său, Florin Anghel, să îi dea lui Marian Căpățână primii bani din presupusul „împrumut”, în realitate un avans pentru ieșirea lui Sandu Anghel din închisoare. Odată ce s-au înțeles, au venit și primii 250.000 de euro. Sunt concluziile la care procurorii DNA care au investigat cazul Băsescu-Bercea Mondial au ajuns și care au fost ]nregistreate azi la trinunal. „Suma de bani a fost predată de Căpățână Marian Adrian inculpatului Băsescu Mircea”, precizează fără echivoc anchetatorii în dosarul trimis în judecată, a cărui copie a fost solicitată de Gândul.
A doua tranșă, cea de 350.000 de euro, i-a fost dată lui Căpățână ulterior, în contextul în care Sandu Anghel nu fusese eliberat. Deși au existat mai multe decizii de eliberare la Tribunalul Olt, toate au fost infirmate, după contestarea de către Parchet, la Curtea de Apel Craiova.
Documentele trimise la Tribunalul Constanța descriu pentru prima dată în clar și ce s-a întâmplat cu banii care au ajuns la Mircea Băsescu. Astfel, înainte de 26 februarie 2012 și cel mai probabil după condamnarea lui Bercea Mondial în instanța de fond, la Slatina, fratele președintelui a restituit familiei Anghel 280.000 de dolari, considerați de procurori singurii care au ajuns la el. Mircea Băsescu și Marian Căpățână au vorbit și ei despre o restituire, în declarațiile de martori pe care le-au dat în dosarul de șantaj declanșat la cererea fratelui președintelui, dar datată aprilie-mai 2012 și în valoare de 320.000 de euro.
Chiar și așa, Mircea Băsescu apare în înregistrări ulterioare promițând că își va folosi influența asupra magistraților, fie pentru obținerea unei pedepse blânde pentru Bercea Mondial, fie pentru strămutarea doastului său de la Curtea de Apel Craiova. în aceste condiții, procurorii cer să fie judecat pentru trafic de influență și, în paralel, menținerea sechestrului pe avere până al suma de 250.000 de euro, considerată obiect al infracțiunii și supusă astfel riscului de a fi confiscată de stat.
„Băsescu Mircea a restituit suma de 280.000 de dolari”
Rechizitoriul DNA aduce pentru prima data de la deschiderea cazului Mircea Băsescu-Bercea Mondial, câteva lămuriri legate de traseul banilor, dar și de momentele în care fratele președintelui a promis că va face trafic de influență folosidu-se de numele său.
Astfel, prima vizită pe care familia Anghel i-a făcut-o lui Mircea Băsescu acasă, pentru a-i cere ajutorul în eliberarea lui Bercea Mondial a avut loc pe 28 februarie 2011, înainte ca prima tranșă a banilor să ajungă la Marian Căpățână. Sandu Anghel era arestat preventiv de pe 20 februarie 2011 pentru tentativă de omor. A doua zi după discuția de la Constanța, Bercea Mondial primea deja „asigurări că Mircea Băsescu va interveni pe lângă magistrați pentru a obține punerea în libertate”, arată procurorii.
Acestea sunt circumstanțele în care Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, i-a dat ulterior lui Marian Căpățână primii 250.000 de euro „la cererea acestuia din urmă și în schimbul promisiunii că banii vor fi remiși mai departe lui Băsescu Mircea pentru ca acesta să intervină pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea cauzei” în care era arestat Bercea Mondial. În rechizitoriul înregistrat astăzi la trinunal se menționează fără echivoc: „Suma de bani a fost predată de Căpățînă Marian Adrian inculpatului Băsescu Mircea”.
Pentru că Bercea Mondial nu a fost eliberat, în ciuda mai multor cereri în acest sens judecate succesiv din 31 august 2011 până în 31 ianuarie 2012, familia a plusat la Căpățână cu a doua tranșă, de 350.000 de euro. „Din suma totală de 600.000 de euro remisă lui Căpățînă Marian Adrian, Băsescu Mircea a primit suma de 250.000 de euro în schimbul promisiunii că, prin influența pe care o are asupra magistraților, poate obține o soluție favorabilă pentru Anghel Sandu, adică va obține fie o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate”, se arată în rechizitoriul trimis de DNA instanței.
O clarificare apare și în cazul restituirii, menționată de Băsescu și Căpățână în mărturiile depuse în dosarul de șantaj deschis la solicitarea fratelui președintelui la Constanța. Dacă cei doi susțin că restituirea a implicat 320.000 de euro, dați lui Florin Anghel în aprilie-mai 2012, după eșecul cu AVERSA, în biroul lui Mircea Băsescu, procurorii DNA au găsit probe pentru o altă variantă: „Inculpatul Băsescu Mircea a restituit suma de 280.000 de dolari, până la data de 26.02.2012. Ulterior, au mai fost restituite diferite alte sume de către inculpatul Căpățînă Marian Adrian”.
În total, familia Anghel a socotit pe de altă parte că a primit, până la final, de la cei doi 335.000 de euro. „În declarația dată în prezenta cauză, (….) a susținut că nu a fost recuperată suma de 265.000 de euro din totalul de 600.000 de euro”, arată procurorii.
Gândul a reconstituit, din cele trei dosare în care numele lui Mircea Băsescu se intersectează cu cel al lui Sandu Anghel – cel de tentativă de omor, cel de șantaj și cel pentru trafic de influență – cronologia acestei relații. Se poate vedea astfel cum fratele președintelui îi scria Procurorului General că este hărțuit de familia Anghel la două zile după ce le dăduse de înțeles soției și copiilor lui Bercea că îi va ajuta cu eliberarea acestuia.
Traficul de influență, intact și după restituirea banilor
Procurorii constată însă că, inclusiv în condițiile în care clanul Bercea și-a recuperat o parte din bani, atât Mircea Băsescu cât și Marian Căpățână i-au „asigurat în continuare” pe membrii acestuia „că (….) va beneficia de sprijinul lor în vederea obținerii unei hotărâri favorabile, inclusiv prin strămutarea dosarului de la Curtea de Apel Craiova”
O dovadă că fratele președintelui s-a implicat mai departe în acest scandal fără a mai exista, practic, presiunea restituirii banilor în ceea ce îl privea, este inclusiv data la care au fost formulate cereri de strămutare a dosarului lui Bercea, la ideea sa.
„La 28.02.2012, după întâlnirea cu inculpatul Băsescu Mircea din biroul acestuia (….), la Înalta Curte de Casație și Justiție a fost înregistrată, sub numărul (….)/1/2012, cererea de strămutare a cauzei de la Curtea de Apel Craiova, cerere formulată de (….). La termenul din 21.03.2012 s-a respins cererea de suspendare a judecării cauzei și s-a acordat un nou termen, la 25.04.2012”, se menționează în referat. Chiar dacă pe 24 aprilie 2012 instanța respingea cererea de strămutare, promisiunea influențării magistraților rămâne consemnată ca faptă a lui Mircea Băsescu.
Procurorii determină, în timp, și când au început, practic, presiunile asupra lui Marian Căpățână și Mircea Băsescu, până atunci fiind pe aceeași lungime de undă cu membrii clanului.
„Ulterior (datei de 25.04.2012, n.red.) , membrii familiei (….) s-au deplasat de mai multe ori la Constanța, la domiciliul inculpatului Băsescu Mircea sau la biroul acestuia, (….). De asemenea, după întâlnirea din 26.02.2012 ((….)),(….) a luat de mai multe ori legătura cu inculpatul Căpățînă Marian Adrian, cu scopul de a stabili modalitatea de restituire a banilor, întâlnindu-se în Constanța în zilele de 06.04.2012, 11.04.2012”. Denunțul de șantaj a fost făcut de Mircea Băsescu abia pe 2 noiembrie 2013.
Sechestrul pe averea fratelui președintelui. În ce condiții ar confisca statul 250.000 de euro de la Mircea Băsescu