RECHIZITORIUL DOSARULUI VIȘINESCU. Bătăile în închisoarea condusă de torționar erau parte a programului zilnic. Nu erau iertați nici cei bolnavi la pat

Gândul a obținut în baza legii 544/2001 o copie a rechizitoriului prin care Alexandru Vișinescu a fost trimis în judecată pentru crime împotriva umnanității. În rechizitoriu, procurorul Parchetului General care a investigat dosarul a explicat că Vișinescu a încălcat regulamentele și a dat dispoziții care au în final au dus la moartea deținuților politici.

CITEȘTE AICI RECHIZITORIUL INTEGRAL

CITEȘTE AICI PASAJUL RELEVANT DIN RECHIZITORIU:

â–ºFapta inculpatului VIȘINESCU ALEXANDRU, care în perioada 1956-1963, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a săvârșit acțiuni și inacțiuni sistematice  care au avut ca rezultat persecutarea colectivității reprezentată de deținuții politici încarcerați în Penitenciarul Râmnicu Sărat , prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestor drepturi, pe motive de ordin politic, respectiv prin supunerea la condiții de existență sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică a deținuților politici, prin acțiuni ce depășesc cadrul legal (lipsa medicamentelor și a îngrijirii medicale refuzul de a acorda asistență adecvată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaților prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreționar și abuziv deținuților, condiții de detenție inumane, rele tratamente, bătaia și alte violențe, ignorarea adreselor și sesizărilor formulate de către deținuți), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii contra umanității prev. de art.439 alin.1 lit.j cu aplic. art.5 din Codul penal.
{…..}

â–ºAstfel, potrivit art.438 constituie infracțiune contra umanității săvârșirea, în cadrul unui atac generalizat sau sistematic lansat împotriva unei populații civile a următoarei fapte prevăzute de lit.j, respectiv persecutarea unui grup sau a unei colectivități determinate prin privare de drepturile fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestor drepturi, pe motive de ordin politic, rasial, național, etnic, cultural, religios, sexual ori în funcție de alte criterii recunoscute ca inadmisibile în dreptul internațional.
În nou reglementare infracțiunea se pedepsește cu închisoare pe viață sau cu închisoare de la 15 la 20 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

â–ºÎn raport de cele sus menționate în cauză se constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tratamente neomenoase astfel cum a fost reglementată de vechile dispoziții ale vechilor coduri în vigoare de la data săvârșirii faptelor, elemente care se regăsesc în noua reglementare juridică prevăzută ca infracțiuni contra umanității de art.439 lit. j din noul Cod penal.
Sub aspectul laturii obiective inculpatul, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat ,a săvârșit acțiuni și inacțiuni sistematice  care au avut ca rezultat persecutarea colectivității reprezentată de deținuții politici încarcerați în Penitenciarul Râmnicu Sărat , prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestor drepturi, pe motive de ordin politic, respectiv prin supunerea la condiții de existență sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică a deținuților politici, prin acțiuni ce depășesc cadrul legal.

â–ºTrebuie menționat faptul că noțiunea de tratamente inumane a fost definitivă de Curtea Europeană, pentru prima dată în cauza Irlanda c/Royaume-Uni din anul 1978, ca fiind acele acte prin care se provoacă victimei leziuni sau suferințe fizice și morale susceptibile de a produce puternice tulburări psihice. Aceste acte sunt săvârșite cu intenția de a cauza suferințe intense victimei.De asemenea, ca și în materie de tortură, suferința trebuie să se situeze la un nivel de gravitate deosebit, să fie provocată de agenți ai statului sau prin tolerarea ei din partea autorităților statale, ceea ce înseamnă că actele în sine pot fi săvârșite asupra victimei chiar și de către particulari. În această din urmă situație, autoritățile statale se fac vinovate de fi permis săvârșirea unor asemenea acte sau, dacă ele s-au produs, eventual de neîndeplinirea obligației de a urmări și pedepsi pe autorii lor.

â–ºPornind de la definiția dată de Curtea Europeană „tratamentelor inumane”, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că în cauză, față de momentul istoric – anul 1948 – situația de conflict, ca situație premisă, există între autoritățile statale comuniste care nu numai că au tolerat, dar au permis unor „agenți ai statului” să acționeze ca adevărați torționari și victimelor acestui regim de suprimare fizică sau psihică, ceea ce nu exclude cercetarea făptuitorilor și sub aspectul săvârșirii acestei infracțiuni.

â–ºRelevant este în raport de dispoziția de începere a urmăririi penale și cu privire la infracțiunea prevăzută de art.358 din Codul penal și împrejurarea că folosirea forței fizice asupra unei persoane privată de libertate, atunci când acest lucru nu este strict necesar prin raportare la comportamentul acelei persoane, este de natură să aducă atingere demnității umane și poate constitui, în principiu, o încălcare a dreptului garantat de art.3 din CEDO care prevede că nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante (Decizia nr.2579/2009 Î.C.C.J. Secția Penală).

â–ºAstfel, în calitate de comandant de penitenciar, Alexandru Vișinescu era direct responsabil de „viața deținuților”, așa cum se arată în Regulamentul de funcționare a DGP, ceea ce înseamnă că ansamblul condițiilor de detenție era organizat sau cel puțin tolerat de către acesta. Decesele deținuților politici au fost efectul unui cumul de factori ce făceau obiectul voinței comandantului de penitenciar, acesta fiind singurul în măsură să ia decizii în materia condițiilor de detenție.

â–ºEste de notorietate faptul că regulamentele în materia condițiilor de detenție ce erau în vigoare în acea perioadă alcătuiau doar premisele organizării regimului de exterminare în penitenciare și colonii de muncă, sau îl îmbrăcau într-o formă oficială, în timp ce măsurile concrete luate pentru anihilarea deținuților politici erau lăsate în grija comandanților de penitenciare și doar amendate prin ordine și recomandări neoficiale venite pe linie de partid. Decesul deținuților politici survenea în urma unui proces lent, dar eficace, prin care acești erau torturați fizic și psihic.

â–ºRegimul de exterminare pus la punct de către Alexandru Vișinescu,  prin abuzurile și încălcările grave sistematice ale drepturilor omului se baza pe următoarele elemente susținute de acesta:
– Completa izolare în care erau ținuți deținuții politici.
Deși dispozițiile din codul penal( art. 28-44), interziceau, în genere, separațiunea individuală, admițând-o numai pentru condamnații de drept comun și numai pentru o perioadă de maxim 2 ani de la începerea executării pedepsei, în practică, deținuții de la Penitenciarul Râmnicu Sărat au executat pedeapsa într-o totală izolare.
Supraviețuitorii au relatat faptul că deținuții politici erau separați de cei de drept comun și că erau încarcerați câte unul în fiecare dintre cele 35 de celule alocate acestui tip de deținuți.

Izolarea completă se referea la două aspecte:

-sistarea oricărei forme de comunicare cu exteriorul, fapt care implica întreruperea oricărui contact cu familia/cunoștințele deținutului.

â–ºDeși art. 28-50 din codul penal, și regulamentele aprobate de Ministerul Afacerilor Interne  au prevăzut posibilitatea ca ,condamnații să poată fi vizitați de familiile lor o dată pe lună, prin Ordinul 8492/53 al MAI s-a interzis dreptul la vorbitor.În același timp s-a interzis și dreptul la corespondență, acestea acordându-se numai în cazuri speciale și cu aprobarea conducerii MAI. Măsurile restrictive  impuse prin Ord. MAI a avut drept urmare ca deținuții care au comis infracțiuni contra securității statului, să fie rupți ani de zile de famiile lor și de realități, având o influență distructivă asupra stării lor morale.

â–ºAșa cum am arătat mai sus, subalternii lui Vișinescu primeau ordine clare să nu permită niciunui deținut să transmită vreo informație în exterior. Astfel, subalternii erau sancționați dacă vreo scrisoare reușea să treacă de porțile penitenciarului. De altfel, supraviețuitorii au arătat că în perioada în care au fost încarcerați la Râmnicu Sărat nu au trimis nicio veste familiilor.

â–ºDe asemenea, trebuie subliniat faptul că vizitele erau complet interzise. Singurele persoane care puteau intra în celule erau comandantul, procurorii și personalul medical, dar însoțiți de un gardian.

-Interzicerea comunicării dintre deținuți. Practic, în toată perioada de detenție deținuților nu le era permis să vorbească între ei. Mărturiile supraviețuitorilor arată că acești comunicau totuși prin diverse lovituri în pereții celulelor, dar erau pedepsiți foarte aspru dacă erau prinși.

Izolarea extremă era o formă de tortură psihică accentuată prin lipsa unei ocupații a deținuților.

-Deținuții nu aveau un program de socializare și nu li se permitea să muncească

â–ºPractic, deținuții politici nu aveau nicio ocupație în cadrul Penitenciarului Râmnicu Sărat, fapt care accentua tortura cauzată de izolarea în care aceștia erau ținuți, deși în toate regulamentele cu privire la regimul în locurile de deținere s-au prevăzut o serie de mijloace cultural-educative cu scopul reeducării condamnaților, cum ar fi: cititul presei, conferințe, filme, cărți etc.

â–ºAstfel, deținuții erau obligați să se trezească la ora 5 dimineața și să stea în picioare sau pe scaunul din celulă până la ora 22 când i se permitea din nou să se așeze pe pat. Lipsa de ocupație combinată cu interzicerea oricărei activități intelectuale aveau un efect devastator asupra psihicului deținutului politic. Mai mult decât atât, deținuții erau supravegheați în mod continuu de gardieni și pedepsiți crunt dacă nu respectau regulile de mai sus.

â–ºDeținuții politici aveau dreptul la o singură plimbare de 20 de minute în fiecare zi. Cu această ocazie deținuții erau scoși pe rând în curtea Penitenciarului, unde erau obligați să se plimbe cu capul în jos, cu mâinile la spate și cât mai departe de ferestre astfel încât să nu intre în contact cu alți deținuți.

Așadar, deținuții politici nu aveau dreptul să desfășoare nicio activitate fizică sau intelectuală și nici să interacționeze cu alte persoane pe tot parcursul executării pedepsei, reguli care aduceau grave atingeri integrității lor psihice și duceau la deteriorarea stării lor generale de sănătate.

-Sancțiunile extrem de aspre și disproporționate față de gravitatea abaterilor deținuților

â–ºDeclarațiile supraviețuitorilor, dar și documentele oficiale ce se regăsesc în dosarele personale ale mai multor deținuți arată că sancțiunile se aplicau pentru cele mai mici abateri de la regulile interne.

â–ºSancțiunile priveau în general diminuarea porției de alimente (care oricum era infimă așa cum vom arăta în cele ce urmează), înrăutățirea condițiilor din celulă prin obligarea deținuților să doarmă pe paturi fără saltele și nu în ultimul rând aplicarea corecțiilor fizice.

Conform declarațiilor supraviețuitorilor, deținuții politici erau bătuți chiar și fără să încalce vreo regulă sau vreun ordin. Corecțiile fizice erau parte a programului zilnic și nu se făceau excepții nici măcar în cazul celor aflați la pat.

Regimul alimentar deficitar și lipsa asistenței medicale corespunzătoare

â–ºÎn mărturiile supraviețuitorilor, tema lipsei hranei este una recurentă. Foștii deținuți prezintă în detaliu alimentele pe care le primeau și care erau insuficiente. Lipsa hranei adecvate se reflecta în starea de sănătate a deținuților. Documentele aflate în dosarele personale atestă faptul că aceștia sufereau de numeroase afecțiuni și că toate erau agravate de faptul că erau foarte slabi.

â–ºÎn mod similar, actele de moarte arată că deținuții erau anemici și sufereau de mai multe afecțiuni ale sistemului gastro-intestinal, asociate cu o alimentație proastă.

â–ºÎn ceea ce privește asistența medicală, aceasta era deficitară, nu răspundea nevoilor variate ale deținuților. Astfel, deținuții se confruntau cu afecțiuni care puteau fi ameliorate prin tratamente adecvate, dacă acest lucru ar fi fost permis de conducerea penitenciarului.

â–ºAșa cum am arătat, deținuții înaintau numeroase solicitări de acordare a asistenței medicale adecvate, cereri care erau ignorate de cele mai multe ori sau respinse fără motive temeinice.

Relevat în acest sens este cazul deținutului Plăcințeanu Gheorghe care a fost lăsat efectiv să moară, negându-i-se acordarea de asistență medicală de specialitate.

â–ºAșa cum reiese din declarațiile supraviețuitorilor și din situația înregistrată în toate centrele de detenție descrisă mai sus, condițiile de viață din unitățile de detenție duceau la îmbolnăvirea deținuților. Or, lipsirea deținuților de îngrijiri medicale, în condițiile în care afecțiunile de care sufereau erau ușor de tratat, îndeplinește fără putință de tăgadă elementul material al infracțiunii de omor.

-Condițiile mizere din celule

â–ºUn element determinant în regimul de exterminare construit de Alexandru Vișinescu în Penitenciarul Râmnicu Sărat este cel al condițiilor în care erau ținuți deținuții politici. Cu privire la această problemă nu a existat o reglementare legală, actele normative în vigoare în acea perioadă prevăzând doar obligația de a asigura  cazarea condamnaților.

â–ºConform descrierilor supraviețuitorilor și documentelor de arhivă studiate de către experții IICCMER, celulele erau foarte mici și mobilate cu un pat de fier cu saltea de paie, un taburet și o sobă mică pe cărbuni.  Supraviețuitorii au povestit că ferestrele nu erau izolate, motiv pentru care ploaia și ninsoarea putea intra cu ușurință în celulă. În ciuda frigului greu de suportat, deținuții primeau o singură pătură cu care nu puteau să se încălzească.

â–ºFrigul care începea să se resimtă încă din luna septembrie ducea la îmbolnăvirea deținuților de afecțiuni respiratorii grave care, asociate cu lipsa îngrijirilor medicale, contribuiau la deteriorarea stării generale a deținuților și chiar la deces.

â–ºToate elementele prezentate mai sus au fost elaborate de Alexandru Vișinescu cu ocazia organizării regimului de exterminare a deținuților politici. Luate împreună, privite ca un tot, aceste elemente au dus la anihilarea lentă a deținuților politici.

â–ºÎn concret, deținuții erau supuși unui tratament inuman caracterizat printr-o izolare completă de familii și de orice alte persoane, condiții de cazare mizerabile, frigul insuportabil din celule, sancțiunile fizice crunte pentru abateri minore, hrana deficitară  și nu în ultimul rând lipsa oricărei activități care să dea sens vieții deținuților în cadrul penitenciarului. Regimul impus nu impunea sub nicio formă condițiile minime de supraviețuire pe termen lung, având în vedere că de cele mai multe ori sentințele se întindeau pe o perioadă care depășea 10 ani. Toate aceste elemente luate împreună au provocat moartea mai multor deținuți așa cum s-a menționat mai sus.

Decesul deținuților politici survenea astfel, în urma unui proces lent, dar eficace,prin care aceștia erau torturați fizic și psihic.

â–ºPână în prezent din documentele studiate a fost identificat un număr de 138 de deținuți care au trecut prin Penitenciarul Râmnicu Sărat în timpul mandatului lui VIȘINESCU ALEXANDRU. În anii 1956-1963 la Râmnicu Sărat s-au înregistrat mai multe decese ale unor deținuți, respectiv 14, cauzate de: cancer, colaps cardio-vascular, insuficiență circulatorie cerebrală, hemoragie cerebrală sau afecțiuni ale aparatului digestiv, așa cum rezultă din procesele-verbale de constatare a decesului. În aceste acte medicale sunt consemnate de către medic semnele vizibile ale malnutriției. Dintre cazurile notabile în care relele tratamente la care au fost supuși deținuții au condus în cele din urmă la deces, menționăm pe cele ale lui Ion Mihalache, Plăcințeanu Gheorghe, Dobre Gheorghe, Rădulescu Pogoreanu Victor și Romniceanu Mihail.

â–ºCazurile de deces cunoscute, alături de cazurile de deținuți grav bolnavi tratate cu neglijență înregistrate la penitenciarul în discuție, în perioada conducerii lui VIȘINESCU ALEXANDRU, indică nerespectarea regulamentului penitenciarului și interpretarea abuzivă și în defavoarea deținuților a acestuia, prin nerespectarea condițiilor de îngrijire medicală și întârzierea procedurilor de spitalizare.

â–ºPrin activitatea întreprinsă în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, inc. Vișinescu Alexandru a îngrădit drepturile și libertățile fundamentale ale omului, încălcând prevederile art. 5 din Declarația Universală a Drepturilor Omului potrivit cărora:,,nimeni nu va fi supus la tortură, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante, precum și a dreptului la liberă exprimare, prevăzut de art.19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.”

â–ºMobilul săvârșirii crimelor împotriva umanității l-a constituit politica deliberată și urmărită consecvent de regimul existent la putere în acea perioadă pentru reprimarea, persecutarea sau exterminarea unor grupuri de oameni- în speță pe criterii politice- pentru că aceștia constituiau un pericol actual sau potențial împotriva sistemului politic instaurat în România.