Prima pagină » Știri » Recomandările Ministerului Sănătății pe timp de caniculă

Recomandările Ministerului Sănătății pe timp de caniculă

Recomandările Ministerului Sănătății pe timp de caniculă
Ministerul Sănătății a solicitat direcțiilor de sănătate publică și serviciilor de urgență prespitalicești activarea planurilor de măsuri pentru zilele caniculare, astfel încât riscurile medicale cauzate de temperaturile foarte ridicate din această perioadă să poată fi reduse

Ministerul Sănătății a solicitat direcțiilor de sănătate publică și serviciilor de urgență prespitalicești activarea planurilor de măsuri pentru zilele caniculare, astfel încât riscurile medicale cauzate de temperaturile foarte ridicate din această perioadă să poată fi reduse.

„De asemenea, instituția a cerut serviciilor de ambulanță alertarea echipajelor și suplimentarea acestora, acolo unde numărul solicitărilor este în creștere. Direcțiile de Sănătate Publică (DSP) trebuie să colaboreze cu autoritățile locale pentru amenajarea punctelor de asistență a populației în caz de nevoie. Pentru acest demers, în cadrul primăriilor, a farmaciilor, în dispensare, școli sau centre comerciale pot fi  identificate, amenajate și marcate spații cu aer condiționat unde se poate distribui apă populației”, se arată într-un comunicat al MS.

De asemenea, DSP-urile trebuie să verifice condițiile de asigurare a asistenței medicale în unitățile sanitare – asigurarea stocurilor de medicamente de urgenta, in special a medicamentelor pentru patologiile determinate/agravate de canicula, functionalitatea generatoarelor de rezerva, asigurarea  rezervelor de apa proprii ale unitatilor sanitare

Se vor verifica conditiile igienico -sanitare, de cazare si alimentatie, din taberele scolare, precum și respectarea conditiilor igienico-sanitare din unitatile cu profil alimentar (depozitarea, prelucrarea si comercializarea produselor alimentare) si verificarea controlului medical periodic al persoanelor angajate in aceste unități.

Sfaturi pentru a face față caniculei

Pentru ca în această perioadă temperaturile ridicate vor crea o senzație de disconfort, Ministerul Sănătății recomandă, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 și 18.

În perioadele de caniculă este recomandat consumul de lichide – între 1,5 și 2 litri de apă. Este necesar un pahar de apă sau echivalentul acestuia (250 de mililitri) la fiecare 15 – 20 de minute.

Medicii recomandă consumul de fructe și legume proaspete (pepene galben, roșu, prune, castraveți, roșii), deoarece acestea conțin o mare cantitate de apă. O doză de iaurt produce aceeași hidratare ca și un pahar de apă, susțin specialiștii.

În această perioadă trebuie evitat alcoolul, inclusiv bere sau vin, deoarece acesta favorizează deshidratarea și diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Este obligatorie evitarea băuturilor care au un conținut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri racoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice.

Dacă este absolut necesar să ne expunem la soare între orele amiezii trebuie să folosim o ținută adecvată: pălării de soare, haine lejere și ample, din fibre naturale, de culori deschise.

În plus, este indicat să evitatăm activitățile în exterior care necesită un consum mare de energie, precum sportul, dar și grădinăritul. Ministerul Sănătății recomandă ca în perioada caniculară să păstrăm contactul permanent cu vecini, rude, cunoștințe care sunt în vârstă sau cu dizabilități, interesându-ne de starea lor de sănătate.

Citește și