Recompensă în valoare de 10.000 de lei pentru persoana care găsește un bătrân dispărut! Vârstnicul a plecat pe 2 septembrie într-o pădure și nu s-a mai întors acasă

Publicat: 19 09. 2022, 21:44
Actualizat: 20 09. 2022, 14:42
Sursă Foto - Știri Botoșani

Familia bătrânului care nu a mai venit acasă din data de 2 septembrie, oferă o recompensă de 10.000 de lei pentru persoana care găsește bietul om. Acesta a plecat să culeagă ciuperci în pădurea Vorona și nu s-a mai întors de atunci.

Un bătrân a plecat să culeagă ciuperci din pădurea din zona în care locuia, însă acesta nu a mai venit acasă de pe 2 septembrie.

Constantin Marițanu a plecat de acasă pe 2 septembrie, pentru a merge în pădurea Vorona să culeagă ciuperci și nu a mai revenit. Forțele de ordine au demarat căutări, însă nu au reușit să îl găsească nici până în momentul de față.

Potrivit anunțului făcut de familie, acesta este bolnav, are 1,55 metri înălțime, 60 de kilograme, ochi verzi și păr alb. Bătrânul era îmbrăcat cu un halat maro, o geacă neagră și o pălărie galbenă pe cap.

Familia bătrânului oferă o recompensă de 10.000 de lei pentru persoana care îl poate aduce acasă pe Constantin Marițanu.

Sursă Foto – Știri Botoșani

„Dreptul la recompensă există doar dacă persoana dispărută este găsită prin această informație. Nu se va plăti nicio recompensă de găsire pentru rapoartele care nu au ca rezultat găsirea persoanei dispărute”, este mesajul familiei bătrânului.

Bătrânul este dispărut de 17 zile

A fost mobilizare de forţe la Botoşani, acolo unde un barbat de 78 de ani a dispărut în pădurea Vorona. A plecat vineri, pe 2 septembrie, într-o dimineața pentru a culege ciuperci, dar nu s-a mai întors acasă.

De atunci este căutat de zeci de poliţişti, pompieri și voluntari care au cu ei și câini de urmă.

Căutările au fost reluate duminică dimineață, inclusiv cu o dronă, după ce, pe timp de noapte, au fost oprite din cauza ploii. Peste 100 de polițiști, pompieri și voluntari încearcă să dea de urmă bărbatului.

Echipele de intervenție au periat, la propriu, pădurea deasă.

La căutări s-au alăturat și localnici care cunosc bine zona.

Localnic: „Vineri după-masă au anunțat la 112 și de atunci tot îl căutăm. Săteni dimprejur, s-a apelat la pădurari dimprejur, pazinicii de vânătoare.”

Au fost chemați în ajutor și jandarmii din județul Bacău. Pentru a ajunge în locurile mai puțin accesibile, cordoanele de pătrundere au fost formate din mai mulți oameni, aflați la aproximativ 2 metri distanță unul de celălalt, astfel încât să se poată ajuta în caz de pericol.

La ieșirea din pădure, a fost adus un echipaj SMURD, iar pompierii din Botoșani au folosit șenilatele dar și motociclete de teren, potrivit ProTv.ro.

Delia Neniscu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani: Zonele în care s-au desfășurat scotocirile sunt zone cu vegetație deasă, cu teren abrupt, iar până astăzi a plouat continuu. Astăzi s-a oprit ploaia și am reușit să aducem și câinele de căutare salvare.”