Reconstituirea nopții în care Alexandru Gâzdac a murit, după ce polițiștii din București l-au împușcat de 6 ori
În urmă cu doi ani, în plină stare de urgență de COVID, un jurnalist de 37 de ani a fost împușcat de mai multe ori de polițiștii chemați să-l liniștească pe tânărul confuz, care umbla desculț și îmbrăcat doar în boxeri, prin blocul în care locuia. Familia lui Alexandru Găzdac se află în proces cu Poliția Română, în urma decesului fiului lor. După 2 ani, procurorii au decis să claseze dosarul, dar, în urma apelului avocatului familiei, un judecător a dispus reluarea urmăririi penale.
În toiul nopții de 22 aprilie 2020, un bărbat de 37 de ani, doar cu o pereche de boxeri pe el, a coborât la parterul complexului rezidențial „Monte Carlo Palace”, unde locuia. Bărbatul parea debusolat, iar frazele lui nu au sens, după spusele locatarilor care au apelat la 112, pentru că bărbatul încerca să le deschidă ușa, sau vorbea foarte tare.
Alexandru Găzdacsuferea de depresie, iar în ultimele 3 luni, înainte ca polițiștii să îi ia viața, acesta nu mai ieșea din casă și nu mai interacționa cu nimeni, mulți bănuiau că înnebunise, dar majoritatea spuneau că este inofensiv.
În seara aceea, polițiștii veniți la inisistențele vecinilor, l-au împușcat pe bărbatul de 37 de ani mortal.
Alexandru Găzdac, ucis din greșeală
Pe filmãri, în cursul acestor interacțiuni cu victima, paznicul a rămas în fotoliu, se uită în continuare la TV și nu a dat semne că ar fi fost speriat.
„Comenta: Ce e cu mine aici? Ce s-a întâmplat? Ce-am făcut?”, a declarat pazincul care îl cunoștea foarte bine pe Alexandru, pentru Libertatea.
Deși se știau de ani buni, pentru că Alexandru mai locuise în clădire, în apartamentul surorii lui, paznicul nu-l mai văzuse niciodată atât de agitat. Alexandru înșira cuvinte fără sens sau înjura.
La scurt timp după apelul la 112, Alexandru a apărut în fața grupului de polițiști, Alexandru s-a speriat și a început să strige: „Covidu! Covidu!”.
Agenții i-au cerut să lase din mână foarfeca și cuiul, dar el a refuzat.
Doi dintre ei, Viorel Vlășceanu și Vlăduț Tudorache, intră cu el în lift și încearcă să-l imobilizeze.
„S-a speriat și a început să țipe după ajutor. Pe urmă, a început să strige că are Covid. S-a așezat pe spate și lovea cu picioarele. Unul dintre polițiști (n.r. – Vlăduț Tudorache) a picat peste el și, în momentul ăla, Alexandru l-a julit cu ce avea el în mână”, își amintește Marin Crețoi, paznicul care a văzut scena.
„Am reușit să-l punem la pământ, dar n-am reușit să-i imobilizăm mâinile, întrucât lovea cu ele și cu obiectele pe care le avea în direcția noastră”, a declarat polițistul Viorel Vlășceanu în fața procurorilor. Agentul Viorel Vlășceanu avea 22 de ani, în 2020.
Aparent, după spusele pazincului, bărbatul omorât avea un fel de sârmă pentru a deschide ușa care era stricată.
Nu a mai durat mult timp, iar după ce a urmat un dialog între polițiști și victima, care nu voia să lase „arma” din mână, pe care ofițerii au conisderat-o ca fiind amenințătoare, Alexandru Gâznac a primit 4 gloanțe, urmând să moară în drum spre spitalul Elias.
„Pus la pământ de gloanțe, polițiștii se apropie cu teamă de Alexandru, care încă ține cuiul în mâna pe care îl flutură, tot mai slab, spre ei. Agenții îl lovesc de mai multe ori cu bastonul peste brațe, îl leagă cu cătușe de balustradă și îl lasă acolo, singur, mai multe minute. Apoi, chiar cel care a tras, agentul Tudorache, încearcă să îl ajute pe Alexandru și aplică presiune pe o rană de la umăr. S-a dovedit că rana nu era una dintre cele cauzate de gloanțe, ci de lovituri. Vlăduț Tudorache roagă un coleg să-l înlocuiască, pentru că îi vine să vomite. Coboară la parter. „Polițistul ba plângea, ba țipa, ba se trăgea de păr, ba «ce-am făcut?»”, povestește Marin Crețoi, paznicul care rămăsese la parter.
Momentele care au urmat au fost tragice, la ora 6:51, la aproximativ 3 ore după ce au ajuns polițiștii, Alexandru Gâzdac a fost declarat mort.