Record absolut de trafic aerian pe Aeroportul din Cluj. Câți pasageri au fost în 2016 pe acest aeroport

Publicat: 04 01. 2017, 12:19

Directorul Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj, David Ciceo, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că, pentru anul în curs, estimările indică o cifră de 2,7-3 milioane de călători care vor fi transportați.

„Am înregistrat anul trecut un record absolut de trafic aerian, de aproape 1,9 milioane de pasageri, în creștere cu 25 la sută față de anul 2015, iar în cifre absolute aceasta înseamnă 400.000 de persoane. Acest trafic ne consolidează poziția de al doilea aeroport al României, după București – Otopeni, dar și de aeroport regional, în condițiile în care, în această zonă a Europei se vorbește de trei aeroporturi mari – Budapesta, Cluj-Napoca și București. Pentru 2017 estimăm că vom avea un trafic cuprins între 2,7 – 3 milioane de pasageri. Am pornit în 1996 de la 32.000 de pasageri și am mărit traficul aerian de o sută de ori”, a spus Ciceo.

Potrivit acestuia, aeroportul clujean a luat mai multe măsuri pentru gestionarea unui număr atât de mare de pasageri, printre care se numără reconfigurarea părții de plecări externe, înființarea a două noi porți de îmbarcare la etaj și construirea, în acest an, a trei locuri noi de parcare aeronave.

„Continuăm cu studiile și proiectele pentru etapa a II-a a pistei de 3.500 de metri și vom demara studii pentru un nou terminal de pasageri”, a subliniat David Ciceo.

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj pune la dispoziția călătorilor un număr de 46 de destinații interne și externe.