Prima pagină » Știri » Rectorul unei universități particulare din Constanța, reținut pentru șantaj

Rectorul unei universități particulare din Constanța, reținut pentru șantaj

Rectorul unei universități particulare din Constanța, reținut pentru șantaj
Rectorul universității particulare „Andrei Șaguna" din Constanța, Aurelian Papari, a fost reținut, fiind acuzat de șantaj, după ce ar fi condiționat susținerea unui examen de plata unei datorii. Rectorul va fi prezentat, sâmbătă, instanței, cu propunere de arestare preventivă.

Aurelian Papari a fost reținut în urma unui flagrant realizat la Universitatea „Andrei Șaguna”, din Constanța, au declarat, sâmbătă, pentru corespondentul MEDIAFAX, surse judiciare.

Potrivit anchetatorilor, o femeie în vârstă de 44 de ani, din Năvodari, i-a sesizat pe polițiștii de la Secția 3 Constanța că președintele universității Andrei Șaguna, Aurelian Papari, în vârstă de 69 de ani, îi condiționează susținerea unui examen de plata unei datorii mai vechi, de 500 de lei.

Polițiștii Secției 3 și lucrătorii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Constanța au realizat, vineri, un flagrant, la sediul unității de învățământ superior din Constanța, în urma căruia l-au reținut pe Aurelian Papari, pentru șantaj.

Bărbatul a fost dus în arestul IPJ Constanța și sâmbătă va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
FOTO. Rădoi și-a dus prințesa la mall cu „iahtul pe roți” de la Bentley, pe care a dat peste 350.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Cele 3 zodii care vor trăi o perioadă de fericire intensă, începând din 19 decembrie. Cine sunt nativii norocoși
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Descoperire arheologică fabuloasă: Scoicile care cântau acum 6.000 de ani