Reducere de 90% la medicamente pentru pensionarii cu cu venituri de până la 1.139 lei
„La propunerea Ministerului Sănătății, Guvernul a aprobat astăzi modificarea unor acte normative referitoare la programul pentru compensarea cu 90% a prețului de referințã al medicamentelor pentru pensionari. Conform acestui act, începând cu 1 septembrie 2019 peste 2,2 milioane de pensionari care au venituri de pânã la 1139 de lei pe lunã, inclusiv, vor beneficia de compensarea cu 90% pentru medicamentele din sublista B prevãzutã în hotãrârea de guvern aferentã, anume HG 720/ 2008″, a declarat, marți, Nelu Barbu.
Potrivit actului normativ, până acum puteau beneficia pensionarii care aveau venituri lunare de până la 990 de lei.
„Până acum, potrivit acestui act normativ, se încadrau cei care obțineau venituri de până la 990 de lei pe lună. Așadar, crește acest plafon la 1139 de lei pentru că de la 1 septembrie se mărește punctul de pensie și ar fi fost puși într-o situație dificilă. Pentru a nu crea situații neplăcute pentru persoanele vârstnice, Guvernul a luat decizia să majoreze acest plafon ca să fie continuitate în aplicarea acestei măsuri care îi ajută pe vârstnici să-și procure medicamentele de care au nevoie”, a adăugat Barbu.