REFERENDUM 2012. Două dosare penale în Prahova, pentru infracțiuni electorale

Publicat: 29 07. 2012, 19:31
Actualizat: 07 01. 2013, 20:08

În ziua REFERENDUMULUI 2012, pentru demiterea președintelui Traian Băsescu, ale cărui rezultate sunt anunțate live de gândul, Poliția Prahova a primit, până la ora 18.00, un număr de 17 sesizări privind presupuse încălcări ale legislației electorale, în două dintre cazuri fiind deschise dosare de cercetare penală pentru fapte precum mita electorală sau obstrucționarea dreptului la vot.

Purtătorul de cuvânt al Centrului de comunicare Prahova, Raluca Brezeanu, a declarat că în cursul zilei de duminică au fost primite 17 sesizări referitoare la presupuse încălcări ale legislației electorale, iar în două dintre cazuri polițiștii au deschis dosare de cercetare penală. Unul dintre dosare vizează infracțiunea de dare de mită electorală, cel de-al doilea fiind deschis pentru comiterea infracțiunii de împiedicarea alegătorilor de a-și exercita dreptul de vot.

Cercetările în cele două dosare penale sunt în curs, a precizat Raluca Brezeanu.

O altă sesizare a fost depusă de către primarul PDL din Câmpina, care a reclamat că în municipiu sunt distribuiți în ziua referendumului fluturași care conțin îndemnuri la vot.

Purtătorul de cuvânt al Centrului de comunicare Prahova a adăugat că în cazul celorlalte 15 sesizări unele dintre faptele sesizate nu s-au confirmat în urma anchetei polițiștilor.