REFERENDUM 2012 HUNEDOARA: Aproape 10.000 de persoane cu actele de identitate expirate, pe listele electorale
Aproape 10.000 de hunedoreni care au cărțile de identitate expirate se regăsesc pe listele electorale, cele mai multe cazuri fiind înregistrate în municipiile Hunedoara, Deva și Petroșani, pe liste fiind și 190 de persoane decedate, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, duminică, de Prefectura Hunedoara, în urma reactualizării datelor solicitate de Guvern și raportate de instituție, în județ au fost identificate 9.864 de persoane cu cărți de identitate expirate. Cele mai multe dintre acestea, peste 1.900, sunt din municipiul Hunedoara, localitate urmată de Deva cu 1.428 de persoane și de Petroșani cu 1.135 de cetățeni.
Potrivit aceleiași surse, pe listele electorale au fost găsite și 190 de persoane decedate, din care în municipiul Hunedoara 47 de persoane, alte 19 fiind din Vulcan și 17 din Lupeni.
Totodată, sunt 66 de hunedoreni care au domiciliul în străinătate, iar alte 52 de persoane și-au schimbat domiciliul fără a notifica acest lucru.
Conform Prefecturii, cinci hunedoreni și-au pierdut dreptul de a vota, alți opt schimbându-și între timp numele prin căsătorie sau divorț.
În listele electorale din județul Hunedoara nu a fost găsită nicio persoană care să își fi pierdut cetățenia română.
„Această situație este rezultatul a două săptămâni de muncă a instituțiilor din județul Hunedoara. Ea nu reflectă însă realitatea din județ. Noi am lucrat instituțional, dar situația nu este cea reală, nu este cea din teren. În Hunedoara există mai multe persoane decedate, dar nu avem actele lor de deces. Sunt peroane care au murit peste hotare, în alte județe, în spitale universitare. Știm de la primari că sunt decedate, dar dacă nu avem actul nu putem face nimic”, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, Sorin Vasilescu, prefectul județului Hunedoara.
În județul Hunedoara, pe listele electorale au figurat 404.000 de cetățeni, ultimul recensământ indicând că în județ mai există 397.000 de persoane.