REFERENDUM 2012. Traian Băsescu, la plecarea de la sediul PDL: „E o tentativă continuă a USL de fraudare. Simpatizanții mei să stea acasă sau la terasă”
Președintele suspendat, Traian Băsescu, s-a aflat, duminică seara, la sediul central al PDL, făcând, la plecare, o serie de declarații referitoare la modul în care se desfășoară REFERENDUMUL pentru SUSPENDAREA sa, în toată țara.
Potrivit lui Băsescu, sediul din Modrogan 22 „este inima supravegherii referendumului”, din moment ce „este o tentativă continuă a USL de fraudare a referendumului. Până la urmă, e referendumul lor, ei l-au cerut. Dacă și referendumul tău îl furi, ce-ți mai rămâne de furat, țara cu totul?” a spus președintele suspendat.
Băsescu a mai acuzat situații precum „voturi băgate în urne de către membri ai secțiilor de votare”, sesizate la Parchet, sau secții de votare unde reprezentanților PDL li s-a interzis să mai rămână, „pe motiv că au întârziat, au respirat”.
„Foarte important este ca românii să își exercite dreptul constituțional de a nu fi parte la lovitura de stat”
Președintele suspendat a revenit, în declarația de duminică seară, asupra îndemnului, la adresa simpatizanților săi, de a nu „valida lovitura de stat”, spunând că „voturile în favoarea mea nu ne ajută, singurul lucru care ne ajută este statul acasă. Niciun simpatizant de-al meu să nu ducă grija procentului meu pentru că azi nu este vorba despre procentele mele. Azi discutăm despre procentele în favoarea sau împotriva României. Dacă referendumul va fi invalidat, poporul român va fi considerat deasupra majorității parlamentare din punctul de vedere al înțelegerii Europei. Dacă va fi validat, sigur, asta-i viața și o luăm de la capăt. (…) Azi alegem între o Românie europeană și o Românie în care politicienii pot face țăndări statul de drept doar pentru că au majoritatea”.
Întrebat dacă are emoții, Băsescu a spus că nu vrea să pară arogant, dar că, nu are emoții pentru că are conștiința împăcată.
„Referendumul de azi nu e pentru mine, referendumul de azi e pentru România, dragii mei, înțelegeți asta (…) Am conștiința că am făcut ce a trebuit în momente extrem de dificile pentru România: am regret pentru cei pe care i-am nemulțumit, dar sunt cu conștiința împăcată pentru țară”, a ad[ugat pre;edintele suspendat.
El a precizat că este clar că până în acest moment câteva procente din voturile exprimate sunt în favoarea sa.
De la sediul PDL, unde a stat timp de aproximativ trei ore, Băsescu a plecat către sediul său de campanie.