REFUGIAȚI DIN ROMÂNIA. Rodica a fugit de comunism cu pașaportul unei prietene, Johann a trecut Dunărea înot. „Merkel este atât de șmecheră, încât se recunoaște la ea șiretenia lui Iliescu”

În 1981, la 28 de ani, Rodica Gürtler terminase filologia, avea o căsătorie nefericită și își vedea tatăl opresat de autoritățile comuniste, pentru că făcuse teologia și nu putea să își facă meseria de avocat. „Eram într-o nemulțumire totală”, își amintește ea, acum din postura de pensionară întoarsă în țară cu soțul ei și cu una dintre fetele lor. Decizia de a fugi din România în Germania a venit oarecum natural: „Timișorenii discutau subiectul ăsta la sfârșitul anilor ”70. Aveam un loc de întâlnire la braseria Flora, acolo subiectul zilei era cine a mai plecat, cum a plecat – ilegal, cu familia sau singur. La braseria Flora era crema tineretului din Timișoara, acolo veneau și Phoenix, și celelalte trupe, toți cei care iubeau aerul occidental”.

O prietenă de-a Rodicăi, plecată deja în Germania cu familia, a venit într-o vizită în țară în 1980 și cele două au petrecut Revelionul împreună. „Mi-a spus: dacă ai curaj, înscrie-te la o excursie în Ungaria și de acolo eu pot să vin cu pașaportul meu, să-l iei și te duci cum crezi tu, nu vreau să știu prea multe. După ce tu ajungi dincolo de graniță, am să declar că mi s-a furat pașaportul. Eram amândouă blonde, ochi albaștri, aveam aceeași vârstă, pozele erau alb-negru…„, povestește Rodica Gürtler cum s-a pus la cale plecarea.

Tânăra a obținut permisiunea să plece în excursia din Ungaria, cu destinația finală Cehia, după o cerere care a trecut prin multe aprobări și tot felul de comitete.

„La mine în familie, bunica din partea tatălui era de origine germană, bunicul de origine română și mama era 100% unguroaică, deci știam foarte bine maghiara și de aceea m-am gândit că dacă mă prind, știu să vorbesc, nu aș păți ca fată de 28 de ani ce aș fi pățit la granița românească și m-ar fi predat fără mari probleme. Am rămas în Ungaria, nu m-am dus mai departe cu excursia, pentru că era o excursie Budapesta-Cehia, și prietena mea a venit cu trenul, mi-a spus că a fost destul de neplăcut, pentru că era perioada aceea cu RAF (Facțiunea Armata Roșie, organizație teroristă germană – n.r.), cu teroriști, se controla destul de bine la granițe. Și mi-a spus că în tren s-au uitat de zeci de ori la ea, că nu mai semăna, eram în 1981, iar poza era din 1973, că pașapoartele nemțești erau valabile 10 ani. Așa că avion nici atât nu intra în discuție, că acolo și mai tare mă controlau. Mi-a zis – dacă tu crezi că reușești să mergi cu autostopul, atunci hai să încercăm„, povestește Rodica Gürtler cum s-a decis ca fuga ei către Occident să aibă loc cu autostopul, pe șosea.

Niște prieteni stabiliți în Ungaria au dus-o pe autostrada Budapesta-Viena, într-o dimineață, și au lăsat-o pe marginea drumului. „Am așteptat acolo până mi-a spus instinctul„, râde acum Rodica. Instinctul i-a spus că o dubiță precum a hippioților din anii ”60, galben cu verde, în care călătoreau un bărbat, soția lui și doi copii mici, îi poate inspira încredere. Și le-a ieșit în față.

„Pe atunci nu circulau mașinile cu așa viteză, nu erau atât de multe mașini. Și acum văd ‘busul” în fața ochilor. Având viteză mică, am văzut că sunt niște tineri și că femeia avea un copil în brațe și asta mi-a creat un pic de încredere. Erau o familie de englezi, aveau număr de Olanda, era o mașină închiriată. Erau el, ea și doi copii mici. Și cu ei am ajuns la graniță, erau 4 pașapoarte englezești și pașaportul meu nemțesc. Le-am dat pașapoartele, copiii mici urlau, erau în scutece, era miros și ne-au lăsat. Ungurii nu erau așa de stricți la vremea aceea cu occidentalii„, își amintește timișoreanca drumul ei spre Occident.

De acolo, a ajuns în Austria, la Viena, de unde a luat trenul până în Germania. Tinerii englezi nu au aflat niciodată că nemțoaica pe care au ajutat-o să ajungă înapoi în țară era de fapt o româncă fugară, cu un pașaport care nu era al ei. „Prietena mea s-a dus a doua zi la poliție, a declarat că i s-a furat pașaportul și după 4 zile s-a putut întoarce și ea în Germania”, spune Rodica Gürtler.

„Am crezut tot timpul în mine și în capacitatea mea de a-mi păstra nervii”

„Bineînțeles că am avut emoții, însă eram așa de hotărâtă, eram ori la bal, ori la spital, nu mai aveam drum de întoarcere„, își amintește Rodica. La Timișoara însă tinerii erau foarte bine informați despre cum se poate pleca din țară, pe unde și ce poți păți dacă ești prins. Rodica și-a făcut planul cu cap, pe lângă curajul care i-a trebuit.

„Tocmai de aia mi-a dat curaj, că în Ungaria te tratau civilizat, nu erau beciuri ca în România, trebuia să dai o declarație și pur și simplu te duceau la ambasada română sau te întorceau la graniță și te predau, și putea să vină să te ia cineva. Și ar fi putut să vină tatăl meu, care cunoștea mai mulți avocați. Erau foarte subiectivi atunci cu condamnările, unii nu primeau deloc, alții primeau două luni dacă erau prinși la graniță. Am prieteni care au fost prinși și nu au făcut pușcărie, alții care au făcut o lună, două, trei, alții care erau recidiviști au stat ani de zile prin pușcării. Dar dacă aveai hotărârea în tine… Eu am crezut tot timpul în mine și în capacitatea mea de a-mi păstra nervii”, își amintește ea.

Soțul Johann, românul fugit peste Dunăre și ajuns în slip la sârbi

Cu doi ani înainte ca Rodica Gürtler să fugă din țară, tânărul timișorean de origine germană Johann Gürtler fugise și el, în 1979, tot în Germania, traversând Dunărea înot. Se cunoșteau din Timișoara, de la braseria Flora, însă „doar la nivel de salut-salut”, își amintește Rodica.

„El a avut un grup de prieteni cu care a plecat la Băile Herculane, au stat vreo trei zile prin munți și au coborât la Dunăre, la Cazane, și au înotat până pe malul sârbesc. O parte din ei au reușit – 3 dintre ei, unul s-a întors și pe unul l-au prins. El a reușit, după ce a stat mai mult de 10 ore în apă, să iasă pe malul sârbesc și a avut norocul să dea de un austriac care lucra la o firmă de construcții și care a oprit mașina și l-a luat. Era numai în slip, pentru că își pierduse totul, și hainele și actele – avusese un rucsac făcut dintr-o folie de plastic. Austriacul auzise împușcăturile noaptea, pentru că au fost urmăriți de șalupe. El a înotat contra apei și de aia a și reușit să iasă pe malul celălalt, fiind înotător destul de bun”, povestește Rodica drumul soțului ei către libertate.

Austriacul l-a preluat pe Johann Gürtler și l-a dus până la ambasada Germaniei din Belgrad. „Nu înainte să-i fi dat niște haine, cu câteva numere mai mari, pentru că polițiștii sârbi stăteau și opreau mașinile în care bănuiau că se află fugari din România, pentru că primeau bani dacă îi duceau la închisoare”, spune Rodica Gürtler.

Acolo, nemții i-au dat un document de călătorie și Johann a ajuns în Germania, unde i-a fost ușor să primească actele germane, fiind de naționalitate germană.

Reîntâlnirea dintre Rodica și Johann a avut loc în 1983, la Freiburg, unde stătea ea, el venind de lângă Dusseldorf în vizită la un prieten comun al prietenei Rodicăi. A urmat căsătoria și două fete, în 1985 și 1987.

De la comerț cu antichități, la întoarcerea în România: „Mai bine cocoș la mine în curte, decât găină în curtea altuia”

Rodica Gürtler nu știa bine limba germană când a ajuns la Freiburg, astfel că în ciuda studiilor nu a putut lucra ca profesoară. „Am lucrat în industrie, la birou. Soțul meu a făcut comerț cu lucruri vechi, să nu le spun antichități, și când ne-am cuplat m-am mutat la Düsseldorf și am făcut amândoi acest lucru. Mergeam în Anglia, Belgia, Ungaria și aduceam lucruri vechi, de la ceasuri la mobilă – și acum e șic să ai lucruri mai vechi în casă”, povestește Rodica Gürtler.

În 1992, soții Gürtler au revenit în România pentru a-și face o firmă, însă nu s-au înțeles cu partenerul român: „Niciodată nu mi-am închipuit că vom putea trăi iar în România și când a venit Revoluția, am crezut că de pe o zi pe alta se va schimba și va fi măcar ca în Ungaria. Ne-am făcut o firmă și trebuia să avem un partener român, pentru că noi fuseserăm obligați să renunțăm la cetățenie. Tragedia a fost că neseriozitatea care îi caracterizează pe mulți dintre compatrioții noștri a făcut să vin eu mai des în România, ca să mă ocup de contabilitate. La începutul anilor 2000, am adus și copiii în România și ne-am ocupat noi de firmă. Am avut o firmă cu camioane și utilaje de construcții, apoi am trecut la energie și acum vindem pompe de căldură și panouri solare”.

Din 2005, soții Gürtler s-au mutat de tot în România, revenind în Germania doar pentru acte sau concedii.

„Mulți mă întreabă de ce nu am rămas în Germania. Are soțul meu o vorbă: mai bine cocoș la mine în curte, decât găină în curtea altuia. Ne-am întors nu că nu ne-a plăcut, eu m-am obișnuit foarte bine. Ne-am întors pentru că am luat o grămadă de bani de la bancă pentru a face firma în România și am cumpărat 10 basculante folosite, că atunci se începuseră lucrările la drumuri în România și mergea foarte bine, cel puțin la început. Cu ceea ce investisem în România, nu ne puteam întoarce în Germania, pentru că nu aveam nicio șansă. Trebuia să plătim înapoi creditul și am venit aici ca să ne ocupăm de activitatea cu camioanele. Încet, încet am reconstruit o existență aici și eram rupți între două lumi”, explică revenirea în România Rodica.

Valul de migrație de acum: despre Merkel, ghetoizare și spaime

„Sincer, și eu sunt puțin speriată„, spune Rodica Gürtler, când o întrebi ce crede despre afluxul mare de refugiați și imigranți din Orientul Mijlociu, cu care se confruntă Europa în ultimele luni. Este sceptică față de posibilitatea acestor oameni de a se integra în civilizația occidentală.

„Mi se pare foarte ipocrită atitudinea Angelei Merkel și a Occidentului. Am trăit la Düsseldorf, unde sunt foarte mulți turci, italieni, greci, iugoslavi și este așa o diferență mare între cultura noastră și a lor. Nu credința, ci comportamentul. Acolo, prima sau a doua generație nu s-au integrat în niciun fel, a treia generația abia a început să se integreze, vorbesc de turci, de libanezi. Și în Berlin, și în Duisburg sunt multe cartiere unde nu îndrăznești să mergi noaptea. Nu văd bine să vină așa fără niciun fel de triere, numai să vină. Ei nu acceptă pe nimeni. Undeva trebuie să existe o reciprocitate. Noi am avut vecini, erau și turci, și români, greci, spanioli, portughezi, polonezi. Noi primul lucru am încercat să învățăm limba, dacă nu știi limba nu poți nici să lucrezi, nici să faci nimic. Păi există familii de turci în a treia sau a patra generație, unde bărbații abia o rup, cât să lucreze, iar femeile nu știu o boabă. Se duc numai la magazinele lor, se ghetoizează ei singuri. Ei nu acceptă nimic, nu sunt dispuși la compromisuri„, spune Rodica Gürtler.

După ce a trăit atâția ani în Germania, Rodica Gürtler crede acum că atitudinea Germaniei și a Angelei Merkel față de refugiați este fățarnică și se bazează mai degrabă pe rațiuni politice și pe exploatări ale trecutului.

„Germania promite marea cu sarea, însă e o fățărnicie teribilă, Merkel este atât de șmecheră, nu degeaba a crescut în comunism, încât se recunoaște la ea șiretenia și comportamentul lui Iliescu, să zicem. Ea prevede ca la șah, doi trei pași înainte, îi fentează pe toți, și pe Hollande și pe toți ceilalți din UE care se cred mari politicieni. O dată, din punct de vedere politic, o face să câștige capital – la început era împotrivă, apoi când a văzut reacțiile, a zis hopa, stai puțin, dacă eu întorc foaia… Ea merge pe coarda asta sensibilă a nemților care sunt așa de afectați de al Doilea Război Mondial, de Hitler, de tot ce s-a întâmplat, încât numai puțin trebuie să le dai apă la moară. Internetul e plin, mulți nemți plâng de mila lor. Ea și-a dat seama că are mult de câștigat pentru alegerile viitoare”, analizează situația fosta imigrantă în Germania.

Când o întrebi dacă nu cumva și românii s-au ciocnit de aceleași spaime vestice când au fugit pe rând din țară, înainte de 1989, apoi după, Rodica Gürtler nu e de acord: „E o deosebire între românii care au plecat și cei care vin acum. De la noi au plecat țiganii, apoi oamenii folosiți ca și chinezii la munca de jos, și apoi a plecat o elită. Și între aceștia de acum sunt oameni care au pregătire, care știu să muncească, însă ne sperie gândirea lor, atitudinea față de femei și teroriștii„.

Ce îi sperie însă de fapt pe români la acești refugiați și imigranți, ei înșiși fiind o nație din care 5 milioane au plecat peste hotare, fără să aibă vreun război în țară? „România se chinuie de 25 de ani să depășească faza aceea de sărăcie și de mizerie și de fapt asta îi sperie pe români, pentru că mulțumită acestor guvernanți grozavi 80% suntem tot acolo unde am fost acum 100 de ani. Asta este marea frică. Românul se gândește, fir-ar al dracului, mie îmi merge prost, mai vin și ăia și o să îmi meargă și mai prost„, consideră Rodica Gürtler.