Refugiații ucraineni cumpără case de până la 5 milioane de euro în Italia
Războiul i-a alungat pe mulți ucraineni din țara lor, o parte dintre aceștia ajungând în Italia. Cei mai bogați dintre ei au început să cumpere proprietăți în una din cele mai exclusiviste zone ale peninsulei, Riviera Italiană, în Liguria.
O parte dintre cumpărători doresc pur și simplu să-și asigure un loc liniștit în care să trăiască departe de bombardamente, în timp ce alții vor să investească pentru a-și asigura averea acumulată, pregătindu-se, în același timp, să se mute în Italia în cazul în care situația din țara lor s-ar înrăutăți și mai mult.
ANSA transmite că Sanremo este una din destinațiile preferate ale ucrainenilor bogați.
„De la începutul războiului am înregistrat un boom de cereri, în medie cinci pe zi, de la ucraineni interesați să cumpere vile sau apartamente în Sanremo, dar și în Bordighera, Alassio, Camogli și Rapallo”, a declarat pentru ANSA Aleksei Azarov, proprietarul unei agenții imobiliare din Sanremo, care se ocupă doar de vânzarea sau închirierea unor proprietăți de lux.
Proprietățile vândute în zonă, între 200.000 și 5 milioane de euro
Acesta a mai spus că are solicitări și pentru Viareggio și Veneția.
Agentul imobiliar a dezvăluit că a vândut masiv proprietăți între 200.000 și 5 milioane de euro, iar plata „s-a făcut imediat”.