Regele Mihai I deschide porțile Palatului Elisabeta din București pe 8 noiembrie
Porțile Palatului Elisabeta din București vor fi deschise pe 8 noiembrie, de la ora 10.00, tuturor celor care vor să îi ureze Regelui Mihai I „La mulți ani”, cu ocazia zilei de naștere și a onomasticii, informează biroul de presă al acestuia.
Regele Mihai I împlinește 92 de ani pe 25 octombrie, iar în ziua Sfinților Mihail și Gavriil își sărbătorește public ziua de naștere, împreună cu cea onomastică.
Români din toată țara și din Basarabia sunt așteptați la Palatul Elisabeta, se arată în comunicatul transmis de biroul de presă al regelui. La ora 11.00, regele Mihai I va ieși în balconul palatului, pentru a saluta participanții. Cu ocazia evenimentului, va avea loc, timp de trei sferturi de oră, un concert în grădina palatului. Intrarea este liberă, fără invitații.
Regele Mihai I al României s-a născut pe 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul Regelui Carol al II-lea și al Reginei Elena.
Potrivit site-ului casei regale, prima domnie a regelui Mihai I a început în 1927, la vârsta de 6 ani, după moartea bunicului său, regele Ferdinand I, regele-copil fiind tutelat de o regență condusă de unchiul său, principele Nicolae al României. După urcarea pe tron a regelui Carol al II-lea, în iunie 1930, și după plecarea reginei-mamă în exil, regele Mihai I a primit titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. În urma abdicării tatălui său, pe 6 septembrie 1940, a redevenit regele Mihai I.
Din 1944, regele Mihai s-a opus instaurării autorităților comuniste și, în cele din urmă, a fost obligat să abdice, pe 30 decembrie 1947.
Exilul regelui Mihai și al reginei Ana, soția acestuia, a început odată cu revenirea de la nunta lor organizată la Atena. Au locuit, până la sfârșitul anului 1948, la Vila Sparta, locuința reginei-mamă Elena. Din 1949, regele Mihai și regina Ana s-au mutat la Lausanne și apoi în Anglia, unde au locuit până în 1956, după care au revenit în Elveția. Regele Mihai și regina Ana locuiesc, din 2004, la Aubonne, în Elveția, însă petrec principalele sărbători ale anului în România.
Inaugurat în 1937, Palatul Elisabeta a fost construit de arhitectul Corneliu M. Marcu ca reședință a principesei Elisabeta, fiica regelui Ferdinand și a reginei Maria, fosta regină a Greciei și mătușa regelui Mihai. La Palatul Elisabeta, regele a semnat, la 30 decembrie 1947, abdicarea forțată, pornind, în scurt timp, în exil.
Palatul a servit ca reședință de protocol de stat, iar, în anii 1990, a devenit hotel și restaurant. În anul 2001, Palatul Elisabeta a fost oferit ca reședință oficială permanentă regelui Mihai, în calitate de fost șef de stat.
În Palatul Elisabeta sunt găzduite zeci de evenimente, întâlniri, mese rotunde, interviuri care aduc împreună personalități ale sectorului public, artistic și cultural, reprezentanți ai mediului de afaceri, ai societății civile, ai comunităților regionale. Salonul Alb, Sala Regilor, Salonul Regina Elena, Salonul cu bârne și Sufrageria mare sunt, de regulă, spațiile unde au loc aceste reuniuni.
Palatul este, de asemenea, locul unde sunt găzduiți membrii familiilor regale europene care vin să viziteze Bucureștiul, la invitația principesei Margareta și a principelui Radu.
Palatul cuprinde, pe lângă spațiile private ale familiei regale și spațiile publice destinate evenimentelor, birourile administrației (Casei Regelui Mihai I), Secretariatul Regal, Birourile de Protocol și de Presă. Până în anul 2008, Biroul Reprezentantului Special al Guvernului, demnitate pe care principele Radu a exercitat-o timp de șase ani, a avut sediul tot la Palatul Elisabeta, se arată pe site-ul casei regale.