Regele Mihai împlinește azi 93 de ani

După decesul regelui Ferdinand (12/24 august 1865-20 iulie 1927), bunicul său, în condițiile în care prințul Carol, moștenitor al tronului, renunțase oficial la succesiune, Mihai I a devenit rege al României, la numai șase ani.

Din cauza vârstei, prerogativele demnității regale au fost asumate, în 1927, de o Regență (1927-1930), în componența căreia intrau unchiul regelui, principele Nicolae, patriarhul Miron Cristea și Gheorghe Buzdugan, președintele Curții de Casație și Justiție. Mihai I a studiat sub îndrumarea celor mai iluștrii profesori, scrie Agerpres.

ACTUALITATE Revelion 2025, București. Restricții de circulație în zona PARCULUI TITAN din Capitală

17:51

EXTERNE Președintele Xi Jinping, mesaj tranșant în prag de Anul Nou: Nimeni nu poate opri REUNIFICAREA Chinei cu Taiwanul

17:28

Regele Mihai I, Regina Mama Elena și Patriarhul Miron Cristea (membru al Consiliului de Regență), 1930. Foto: (c) AGERPRES ARHIVĂ

La 25 octombrie 1937 a primit gradul de sublocotenent în cadrul Batalionului I vânători de munte, iar la 14 septembrie 1940 a fost avansat la gradul de general de divizie. În 1941, cu prilejul aniversării zilei de 10 mai, a devenit mareșal al armatei române. În 1943 a obținut brevetul de pilot de avioane.

Contrar angajamentului de a nu mai avea nici o pretenție asupra tronului, Carol al II-lea a revenit în țară, în 1930, proclamându-se rege. În această situație, lui Mihai i s-a conferit, la 8 iunie 1930, titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. După o domnie controversată, Carol al II-lea a fost obligat să abdice, la 5 septembrie 1940, fapt care a determinat revenirea la tron a regelui Mihai I. Generalul Ion Antonescu și-a asumat atribuțiile de decizie în stat.

Începând cu 1943, în jurul regelui, s-a coagulat o opoziție antiantonesciană, pe fondul schimbărilor de pe fronturile celui de-Al Doilea Război Mondial.

La 23 august 1944, ora 22.30, prin Proclamația către țară, difuzată de posturile de radio, regele Mihai anunța „ieșirea noastră din alianța cu puterile Axei și imediata încetare a războiului cu Națiunile Unite”. În același timp, s-a anunțat formarea unui guvern de uniune națională care a fost însărcinat cu încheierea păcii cu Națiunile Unite: „din acest moment încetează lupta și orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum și starea de război cu Marea Britanie și Statele Unite”.

Comentând desfășurarea evenimentelor din august 1944 din România, radiodifuziunea britanică relata chiar în 23 august: „gestul României va avea efecte profunde”, iar postul de radio american din Europa, din aceeași seară, sublinia: „De acum înainte România este un nou aliat în tabăra Națiunilor Unite, ea manifestând voința de a se alătura la lupta care se duce împotriva inamicului comun”. Referindu-se la aceleași evenimente, Radio Paris conchidea: „Franța consideră că, prin urmările actului de la 23 August 1944, România a contribuit la reducerea duratei războiului cu cel puțin șase luni”.

În urma încheierii celui de-al Doilea Război Mondial, monarhul român a fost decorat cu ordinul Pobeda (Victoria), cea mai înaltă distincție militară sovietică și una dintre cele mai rare din lume ”pentru actul curajos al cotiturii hotărâte a politicii României spre ruptura cu Germania hitleristă și alierea cu Națiunile Unite’. Ordinul Pobeda a fost acordat doar de 20 de ori, mai multor lideri sovietici, dar și la cinci lideri străini, între care și regele Mihai I.

După 1944, treptat, atribuțiile regelui au fost reduse până când au devenit simbolice, ca urmare a strategiei puterii politice de la Moscova. În 1947, în condițiile ocupației militare sovietice și a eliminării de pe scena politică românească a partidelor politice tradiționale, PNȚ și PNL, monarhia a devenit ultimul obstacol în calea subordonării țării intereselor dictate de Moscova.

La 30 decembrie 1947, politicienii comuniști l-au forțat pe regele Mihai I să abdice și să părăsească țara, în ianuarie 1948, împreună cu familia. La scurt timp, acesta a făcut declarații privind abdicarea sa forțată. Reacția conducerii comuniste nu a întârziat să apară, în urma deciziei Consiliului de Miniștri din 22 mai 1948, Familiei regale i s-a retras cetățenia română și i s-au confiscat bunurile membrilor săi.

Mihai I s-a căsătorit la 10 iunie 1948, la Atena, cu alteța sa Ana de Bourbon Parma, din familia regală a Danemarcei. Altețele lor regale au cinci fiice: Margareta (n. 1949), Elena (n. 1950), Irina (n. 1953), Sofia (n. 1957) și Maria (n. 1964).

Familia Regală a locuit, până la sfârșitul anului 1948, la vila Sparta din Florența, locuința Reginei mamă Elena. Din 1949, regele Mihai I și regina Ana s-au mutat la Lausanne și apoi, în Marea Britanie, unde au locuit până în 1956, când s-au stabilit în Elveția la Versoix, lângă Geneva. A supervizat activitatea Comitetului Național Român, gândit ca un guvern al României în exil. A păstrat legătura cu refugiații români din străinătate și s-a adresat țării prin mesajele de Anul Nou, transmise de la postul de radio Europa Liberă.

În aprilie 1992, fostul suveran, împreună cu familia sa, au sărbătorit, pentru prima oară după 44 de ani, zilele de Paște la Mânăstirea Putna și au vizitat Bucureștiul, în cadrul unei vizite cu caracter privat. Totodată, de marile sărbători creștine și în funcție de angajamentele lor publice, Majestățile Lor participă la diverse manifestări organizate fie la Castelul de la Săvârșin, fie la Palatul Elisabeta din București.

La 21 februarie 1997, prin Hotărârea de Guvern nr. 29, s-a revocat Decizia Consiliului de Miniștri din 22 mai 1948, Mihai I devenind cetățean român.

În cadrul unei ceremonii private, la 30 decembrie 2007, regele Mihai I a semnat noul Statut Dinastic al Familiei Regale a României, prin care a desemnat-o pe principesa Margareta drept succesoare dinastică și moștenitor la Șefia Casei Regale a României.

Mihai I este membru de onoare al Academiei Române (19 dec. 2007) și i-au fost acordate de-a lungul timpului titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest din Timișoara și de Cetățean de Onoare al municipiului Timișoara (21 mai 2009), titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca (7 octombrie 2009), medalia „Dr. Alexandru Șafran”, din partea Federației Comunităților Evreiești din România (13 octombrie 2010), distincția „The Freedom of the City of London” din partea Guild of Freemen of the City of London pentru că a scurtat „cu cel puțin șase luni” cel de-Al Doilea Război Mondial salvând mii de vieți (10 mai 2011), titlul de cetățean de onoare al orașului ceh Kromeriz acordat în semn de recunoștință pentru rolul pe care l-a jucat în cel de-Al Doilea Război Mondial, în eliberarea de sub ocupația nazistă a mai multor orașe (23 octombrie 2011).

Mai multe fotografii aici