Regizorul Alan Parker a murit, vineri, la vârsta de 76 de ani. A fost nominalizat de două ori la Oscar, dar nu a obținut niciun trofeu

Publicat: 31 07. 2020, 22:18
Actualizat: 31 07. 2020, 22:43
Regizorul Alan Parker a murit, pe 31 iulie, la vârsta de 76 de ani (FOTO: Youtube-captură video)

Regizorul britanic Alan Parker a murit, vineri, la vârsta de 76 de ani, transmite BBC. A fost nominalizat de două ori la Oscar, pentru regie, dar nu a câştigat niciun trofeu.

Este celebru pentru filme precum „Fame”, „Bugsy Malone” sau „Evita” (în care a prezentat viața fostei prime doamne a Argentinei, Eva Peron) , dar din filmografia sa mai fac parte și pelicule precum „Midnight Express”, „Mississippi Burning”, „The Commitments”, „Angela’s Ashes” sau „Birdy”.

Era membru fondator al Sindicatului Regizorilor din Marea Britanie, dar a fost şi preşedintele Consiliului britanic pentru Film, relatează Agerpres.

Sir Alan Parker a murit vineri, la vârsta de 76 de ani, după o lungă suferinţă. Era căsătorit cu Lisa Moran-Parker, avea cinci copii şi şapte nepoţi.

Alan Parker a primit, în 1995, titlul de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic (CBE) şi a fost înnobilat în 2002.

Născut la Londra în 1944, Sir Alan Parker şi-a început cariera în publicitate pe un post de copywriter, iar în scurt timp avea să înceapă să scrie şi să regizeze spoturi publicitare.

În 1974, a regizat producţia BBC „The Evacuees”, câştigând un premiu BAFTA pentru regie – primul dintre cele 7 premii primite din partea Academiei Britanice de Film.

Zece ani mai târziu, Academia Britanică de Film i-a oferit prestigioasa distincţie Michael Balcon Award pentru excelenţă în cinematografia britanică.

În 2015, Alan Parker a donat British Film Institute arhiva de obiecte din cariera sa de 40 de ani

Alan Parker a donat către British Film Institute, în 2015, arhiva sa personală de obiecte pe care le-a strâns de-a lungul carierei sale cinematografice, potrivit contactmusic.com.

Totodată, cariera lui Alan Parker, în vârstă de 71 de ani, a fost prezentată într-o nouă expoziție organizată la British Film Institute (BFI), după ce regizorul și-a donat arhiva sa personală acestei prestigioase organizații.

Arhiva donată de Alan Parker cuprinde scenarii, fotografii, note de producție, postere, jurnale și alte obiecte pe care cineastul le-a strâns timp de patru decenii de când activează în această industrie.

Acestea sunt găzduite, începând de atunci, în arhiva națională a BFI, din orașul britanic Berkhamsted.

În luna iunie, a murit și Joel Schumacher, regizor a două filme Batman și al filmului „St. Elmo’s Fire”. Avea 80 de ani

Joel Schumacher, regizor al filmelor „St. Elmo’s Fire”, „The Lost Boys”, „Batman Forever” și “Batman and Robin” a murit, pe 22 iunie, în New York, după o luptă de un an cu cancerul, la vârsta de 80 de ani, potrivit CNBC.

Schumacher s-a născut în New York și a absolvit Fashion Institute of Technology din New York. Și-a început cariera în industria modei, dar a decis în cele din urmă să urmeze o carieră de regizor.

S-a mutat în Los Angeles și a lucrat ca designer de costume înainte de a trece la regie.

Schumacher este cunoscut pentru „St. Elmo’s Fire”, un film în care apar Rob Lowe și Emilio Estevez, precum și „The Lost Post”, o comedie de groază despre tineri vampiri din California, cu Kiefer Sutherland.

Joel Schumacher a mai regizat și două filme cu Batman, „Batman Forever” și „Batman și Robin”.

FOTO: Youtube-captură video