Regizorul Cornel Diaconu va fi incinerat, sâmbătă, la crematoriul Vitan Bârzești din București

Publicat: 26 12. 2014, 13:08

Trupul neînsuflețit al regizorului Cornel Diaconu a fost depus la capela crematoriului Vitan Bârzești din București, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse apropiate familiei.

Regizorul Cornel Diaconu s-a născut pe 13 septembrie 1949, în Galați. Și-a început cariera ca operator de imagine, în 1974, lucrând la filmele „De bună voie și nesilit de nimeni” și „Fair Play”.

A debutat apoi ca regizor de filme documentare, precum pelicula de propagandă comunistă „Familia Mea” (1981), despre șantierul național al tineretului din Rovinari, județul Gorj, dar și „Cele mai frumoase clipe”, despre șantierul național al tineretului de la Combinatul siderurgic Galați.

A filmat spectacolele Cenaclului Flacăra în perioada 1982 – 1983, realizând și filmul „Cenaclul Flacăra – Te salut, generație în blugi!”, interzis timp de 25 de ani, iar în anul 1983 a regizat cu puține din aceste filmări o peliculă de 65 de minu­te, cu același titlu, potrivit cinemagia.ro.

De asemenea, a regizat în 1982 scurtmetrajul „Tema 13 – Bătrânețe”, câștigător al marelui premiu la Festivalul Internațional al Filmului de la Bilbao, Spania, „Salutări de la Agigea” (1984), „Escapada” (1986), pentru care a scris și scenariul, „Niște băieți grozavi” (1987), „De ce are vulpea coadă?” (1988), „Întâmplări cu Alexandra” (1989), „Paradisul în Direct” (1997).

Cornel Diaconu a fost și regizor și producător de spectacole, a fost coproducător al filmului „A doua cădere a Constantinopolului” (1994), realizator al Festivalului Callatis, precum și producătorul celebrului spectacol etno-rock simfonic susținut de Felicia Filip și formația K1 (2009).