Regizorul George Cornea a murit. Care au fost marile sale filme

Publicat: 17 04. 2017, 10:29

Regizorul George Cornea a încetat din viață vineri, la domiciliul său din București, în urma unei lungi suferințe. Trupul neînsuflețit va fi depus astăzi la Capela de la Cimitirul Evanghelic Luteran, la ora 13:00, urmând ca slujba de înmormântarea să aibă loc mâine la același cimitir, începând cu ora 13:30.

Născut la 26 martie 1931, în București, George Cornea a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din Capitală în anul 1955. A fost director de imagine, regizor și scenarist. George Cornea a desfășurat o bogată activitate didactică și universitară. A obținut mai multe premii: premii UNIATEC pentru imagine la Barcelona, pentru ”Dragoste la zero grade”; la Milano pentru ”Neamul Șoimăreștilor” (1965) și la Moscova pentru ”Mihai Viteazul” (1971). A obținut două premii ACIN: Premiul pentru imagine (1971) – pentru filmele ”Mihai Viteazul” și ”Asediul”, precum și o Diplomă de onoare (1987), pentru filmul Vulcanul stins.

Citește în continuare pe Descoperă.