„Reglare de conturi” într-un cămin studențesc din Iași: a dat foc unei uși de ca să să răzbune pe patru colegi
Potrivit polițiștilor, în noaptea de marți spre miercuri, un tânăr a pus sub ușa unei camere a Căminului C4 din Campusul Târgușor Copou al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași o cârpă înmuiată în spirt căreia i-a dat foc. Flăcările s-au extins pe partea interioară a ușii camerei în care dormeau patru tineri. Unul dintre studenții care citea în sala de lectură a simțit miros de fum și a început să bată la ușa colegilor săi, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Tinerii au reușit, cu ajutorul a două pături, să spargă ușa care ardea pe partea interioară de sus până jos, ulterior fiind chemată Poliția, care a venit și a vorbit cu toți tinerii de pe palier.
„Există o sesizare depusă că ușa ar prezenta urme de arsuri. Facem verificări asupra situației de fapt, există persoane bănuite în cauză. Continuă cercetările în vederea identificării persoanelor implicate”, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Iași.
Studențiii aflați în momentul respectiv în cămine le-au declarat anchetatorilor că incendiul ar fi fost provocat de un tânăr cu care cei din camera respectivă avuseseră o altercație, evenimentul fiind considerat drept „o reglare de conturi”.
În urmă cu o lună, un echipaj al Poliției a intervenit pentru a aplana un scandal izbucnit în afara căminului între două grupuri de tineri, care părea a se fi soluționat în mod amiabil.
„Sunt foarte îngrijorat de aceste lucruri, este o anchetă foarte serioasă în desfășurare și se vor respecta toate rigorile legii”, a declarat corespondentului MEDIAFAX Bogdan-Eduard Pleșcan, directorul general administrativ al UAIC.
La fața locului, s-au deplasat mai multe persoane din conducerea universității, inclusiv rectorul, prof.dr. Vasile Ișan, care a precizat că studenții sunt sănătoși și nu au pățit nimic.
„Sper că se va scoate la iveală problema de fapt, mă bucur că, har Domnului, studenții sunt sănătoși și nu au nicio problemă. Am fost, m-am întâlnit cu ei, am vorbit și mi-au spus că nu știu nici ei despre cine poate fi vorba. Este greu de crezut că la ora respectivă ar fi intrat cineva din afara căminului să facă acest lucru. Nu putem bănui încă ce s-a întâmplat, sunt doar simple supoziții”, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX prof.dr. Vasile Ișan, rectorul UAIC.