Rejudecarea dosarului Foresta Nehoiu, amânată pentru că Omar Hayssam nu a fost citat

Rejudecarea dosarului Foresta Nehoiu, amânată pentru că Omar Hayssam nu a fost citat
Publicat: 08/08/2013, 11:28
Actualizat: 22/08/2013, 14:42

Curtea de Apel București a amânat joi, pentru 30 septembrie, discuțiile în dosarul Foresta Nehoiu, care se rejudecă pe latură civilă, instanța stabilind un nou termen întrucât Omar Hayssam nu a fost citat.

Dosarul Foresta Nehoiu, în care Omar Hayssam a fost condamnat definitiv de către instanța supremă, în iunie 2010, la trei ani de închisoare, se rejudecă doar pe latură civilă.

La termenul de joi al dosarului, magistrații Curții de Apel București au amânat judecarea din cauza lipsei de procedură privind citarea lui Omar Hayssam și au dat termen pe 30 septembrie. Până la următorul termen stabilit de instanță, Omar Hayssam va trebui citat prin Administrația Națională a Penitenciarelor.

Omar Hayssam a fost condamnat definitiv, în lipsă, în trei dosare, la 20 de ani, 16 ani și, respectiv, trei ani, pentru răpirea celor trei jurnaliști, înșelăciune în cazul „Volvo” și fraude în cauza „Foresta Nehoiu”.

În dosarul „Foresta Nehoiu”, Omar Hayssam a fost condamnat definitiv de către instanța supremă, în iunie 2010, la trei ani de închisoare, după ce instanțele inferioare dispuseseră achitarea lui și a celorlalți inculpați.

Hayssam a fost acuzat că a încheiat contractul de privatizare a societății Foresta SA Nehoiu (județul Buzău) și apoi, în calitate de președinte al Consiliului de Administrație și împreună cu Gheorghe Iosif, vicepreședinte al Consiliului, a dispus, în octombrie 2001-iulie 2004, vânzarea activelor societății, mai ales terenuri.

Mohamad Omar și El Assal Emil Raja au fost condamnați la doi ani de închisoare cu executare, iar Gheorghe Iosif, judecat pentru crimă organizată și bancrută frauduloasă, și Carmen Marilena Popa, judecată pentru fals intelectual, au fost condamnați la doi ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei și interzicerea unor drepturi, respectiv șase luni de închisoare cu suspendare.

Activele SC Foresta Nehoiu – una dintre firmele deținute de Omar Hayssam – vor fi evaluate și scoase la licitație publică, sumele obținute urmând să fie folosite pentru achitarea datoriilor către creditori, după ce instanța de judecată va dispune anularea contractelor frauduloase, a anunțat Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) în 1 august.

Potrivit DIICOT, la 1 iunie 2005, lichidatorul judiciar al debitoarei SC Foresta Nehoiu SA, desemnat de către Tribunalul București, a înregistrat tabelul definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei, valoarea totală fiind de 323.915.244.487 de lei (peste 32 milioane lei în prezent).

„Lichidatorul a inventariat, la data de 19 mai 2005, bunurile care erau înregistrate în evidența contabilă a debitoarei și care urmau a fi evaluate și valorificate prin licitație publică. Pentru reîntregirea patrimoniului SC Foresta Nehoiu SA, la data privatizării, lichidatorul judiciar a instituit sechestru asigurator asupra a 31 active înstrăinate în perioada 21 noiembrie 2001-10 noiembrie 2004. Măsura a fost transmisă Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Buzău pentru înregistrarea în Cartea Funciară”, a precizat DIICOT.

De asemenea, la Tribunalul București, au fost formulate cereri de anulare a tuturor contractelor de vânzare-cumpărare (terenuri, construcții, utilaje) încheiate în cei trei ani anterior deschiderii procedurii prevăzută de Legea nr 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului . „Aceste cereri sunt în curs de soluționare de către judecătorul sindic, în cadrul aceleiași proceduri prevăzute de Legea nr.64/1995 republicată și modificată”, au mai arătat procurorii.

În final, se va proceda la evaluarea activelor și scoaterea lor la vânzare prin licitație publică, sumele astfel obținute urmând a fi destinate în totalitate pentru achitarea datoriilor către creditori, după ce instanța de judecată va dispune anularea contractelor frauduloase, potrivit DIICOT.

„Pentru stabilirea exactă a părții civile, s-a înaintat adresă către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) în vederea, de către aceasta, a constituirii de parte civilă. Conform adresei nr.9028/2.06.2005, AVAS a comunicat că, întrucât suma de 77.247.732.078 lei reprezintă diminuarea valorii activelor SC Foresta Nehoiu SA, partea civilă cu privire la acest prejudiciu trebuie să se constituie SC Foresta Nehoiu SA, iar un eventual prejudiciu cauzat AVAS, ca urmare a desființării contractului de vânzare-cumpărare din 2000, va fi stabilit ulterior în fața instanțelor de judecată”, au precizat procurorii.

După ce a fost adus în țară, Omar Hayssam a depus, în 1 august, la instanța supremă, două contestații în anulare, în dosarul de terorism și în dosarul „Volvo”, prima având termen în 24 ianuarie 2014, iar cea de-a doua în 15 ianuarie 2014. Admiterea unei contestații în anulare duce la rejudecarea dosarului.

În 31 iulie, Omar Hayssam a arătat la Tribunalul București, unde s-a judecat propunerea de arestarea preventivă a lui pentru înșelăciune și delapidare, că solicită atât justiției române, cât și autorităților internaționale, să-i fie redeschise toate dosarele, pentru „aflarea tuturor adevărurilor”.

„Vreau redeschiderea tuturor dosarelor mele, pentru aflarea tuturor adevărurilor (…) Să se rejudece, ca să pot aduce probe, să arăt toate adevărurile, să se știe tot”, a declarat Hayssam, în sala de judecată.

Omar Hayssam a fost trimis în judecată în 14 octombrie 2005 și condamnat definitiv, în lipsă, în 20 februarie 2008, la 20 de ani de închisoare. Hayssam a primit pedeapsa pentru implicarea în răpirea jurnaliștilor Marie Jeanne Ion, Sorin Mișcoci și Ovidiu Ohanesian, în martie 2005, la Bagdad.

În noiembrie 2012, instanța supremă l-a condamnat definitiv pe Omar Hayssam la 16 ani de închisoare în dosarul „Volvo”, în care a fost acuzat că a înșelat patru firme cu 1,6 milioane de euro, de la care a luat în leasing mai multe utilaje, trimise în Siria și Egipt la firmele controlate de el.

Hayssam este judecat și pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat, alături de frații acestuia, Mukhles și Mahmoud, și de omul de afaceri Mustafa Tartoussi. În acest dosar, în 8 octombrie 2012, Omar Hayssam a fost condamnat de Curtea de Apel Oradea la doi ani de închisoare cu executare pentru trecerea frauduloasă a frontierei, în timp ce Mustafa Tartoussi, Mukhles și Mahmoud Omar, acuzați că i-ar fi înlesnit fuga din țară, au fost achitați. Sentința nu este definitivă, fiind atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție. Instanța a stabilit următorul termen în dosar la 12 septembrie.

El mai are două dosare deschise de DIICOT, unul pentru înșelăciune și delapidare, iar al doilea, pentru spălare de bani, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.

Hayssam este vizat și într-un dosar de la Direcția Națională Anticorupție (DNA), privind privatizarea IPRS Băneasa, cauza vizând depunerea mai multor înscrisuri false referitoare la experiența și capacitatea financiară a firmei reprezentate de sirian, pentru a putea participa la procedură.

Omar Hayssam a fost predat Poliției Române în dimineața zilei de 19 iulie, anunța purtătorul de cuvânt al șefului statului, Bogdan Oprea.

În 23 iulie, Poliția Română arăta că Omar Hayssam a fost transferat dintr-un centru de reținere și arest preventiv al IGPR, în care a stat de la aducerea lui în țară, într-o unitate din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor. Reprezentanții ANP au precizat ulterior că Omar Hayssam se află din 23 iulie în custodia Penitenciarului București Rahova și este cazat într-o cameră cu „profil de carantinare-observare”.

În martie 2005, jurnaliștii Marie Jeanne Ion, Sorin Mișcoci și Ovidiu Ohanesian au fost răpiți la Bagdad.

În 5 aprilie 2005, Omar Hayssam a fost reținut și, deși președinția anunța atunci că este acuzat de implicare în răpirea jurnaliștilor Marie Jeanne Ion, Sorin Mișcoci și Ovidiu Ohanesian, la Bagdad, el a fost arestat preventiv pentru infracțiuni economice, într-un alt dosar.

La aproape un an și o lună de la plasarea lui în arest, instanța a acceptat să îl elibereze, din motive medicale, la propunerea procurorului Ciprian Nastasiu, cel care ceruse și arestarea sirianului. Eliberarea a fost cerută pe motiv că starea de sănătate a lui Hayssam s-a degradat, după operația pentru cancer la colon. Hayssam a fost operat în 17 ianuarie 2006, la Spitalul Penitenciar Rahova.

În 30 iunie 2006, Hayssam a fugit din România la bordul unei nave. Fuga acestuia a determinat revocarea din funcții a șefilor SRI, SIE și DGIPI, Radu Timofte, Gheorghe Fulga și Virgil Ardelean, dar și a procurorului general al României Ilie Botoș, în 20 iulie 2006.

Omar Hayssam a fost dat în urmărire generală la nivel național și internațional, în baza unui mandat de arestare preventivă emis în lipsă de către Curtea de Apel București, în iulie 2006.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Ce vrea să facă Sorin Brotnei cu premiul Asia Express. Are planuri mari
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Fosta iubită a lui Liam Payne, devastată când a văzut imaginile în care artistul era...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ar putea creaturile microscopice ale oceanelor să ne arată secretele biologiei umane?