Relaxare în drum spre mare | Imperio Hotel Cernavodă – experiență premium și confort de 4*: ”Punem Cernavodă pe harta turismului și dorim să ne construim notorietatea de brand” (P)

Fie că te afli în drum spre mare și ai nevoie de odihnă sau ți-ai propus să petreci câteva zile într-un oraș despre care ai auzit vorbindu-se, de foarte multe ori, însă nu l-ai vizitat încă, Imperio Hotel Cernavodă îți poate oferi o experiență premium, de 4*, într-o locație cu totul deosebită.

Orașul-port Cernavodă – locul unde, în 1945, a fost descoperit celebrul Gânditor de la Hamangia – îi poartă pe vizitatori într-un periplu care începe încă din preistorie, continuând în antichitate și Evul Mediu, ajungând în perioada modernă ca principal punct principal de tranzit pe ruta către Constanța.

Poziționat la doar o oră și jumătate de București și la 30 de kilometri de Constanța, Imperio Hotel Cernavodă – deschis oficial în luna iulie a anului trecut – este o locație suprinzătoare, atât prin cazare, cât și prin serviciile premium pe care le oferă tuturor celor care îi calcă pragul și au posibilitatea de a se bucura, din plin, de ospitalitatea gazdelor.

Hotelul poate găzdui evenimente sociale, profesionale sau MICE (acronim pentru “Meetings, Incentives, Conferencing, Exhibitions“), asigurând atât logistica și tehnologia necesară unei desfășurări optime, cât și serviciul de catering sau degustări de vinuri autohtone din Dobrogea.

Hotelul Imperio, locație privilegiată la confluența Dunării cu Canalul Dunăre-Marea Neagră

Amplasat în centrul orașului, chiar lângă Primăria Cernavodă și faleza Portului Cernavodă, Imperio Hotel beneficiază de o locație privilegiată, fiind situat la confluența Dunării cu Canalul Dunăre-Marea Neagră, ceea ce îl transformă în locul ideal pentru călătorii în scop de afaceri sau de plăcere, punctul principal de unde turiștii pot să exploreze istoria și cultura orașului, dar și a împrejurimilor sale.

În același timp, Imperio Hotel Cernavodă își răsfață clienții cu camere spațioase, cu ferestre largi și balcon, care oferă o priveliște extraordinară către Dunăre, Podul Anghel Saligny, Podul Sfânta Maria și către oraș.

Evenimentele private și întâlnirile business se pot desfășura, la rândul lor, în condiții cu totul speciale, iar cei care își doresc o evadare din urban, pot explora câteva puncte de atracție majore în zonă:

  • Cramele Rașova (5 min)
  • Cetatea Capidava (20 min)
  • CentralaNucleară (5 min)
  • Cetatea Adamclisi, Trophaeum Traiani (30 min)
  • Geamia Cultului Musulman (3 min)

”Mizăm pe calitatea premium, atât în ceea ce privește confortul, cât și serviciile, pentru poziționarea în piață. Noi am deschis în plină pandemie, mai exact în iulie 2021, deci provocarea a existat încă de la început. Suntem un business de familie, iar acest lucru ne-a ajutat mult, permițându-ne flexibilitate și deschidere directă către clienții care ne-au trecut pragul prima dată. Suntem convinși că vom reuși să punem Cernavodă pe harta turismului, pentru că avem potențial, acum trebuie doar să comunicăm cât mai mult acest lucru. Considerăm că zona are potențial turistic enorm, fiind o alternativă ideală pentru zone consacrate ca Valea Oltului, Valea Prahovei, zona Brașov sau chiar Litoral”, spune Laura Gherghiniță, General Manager Imperio Hotel Cernavodă

Restaurant și terasă în stil mediteranean, sală de sport și centru spa

La Imperio Hotel Cernavodă, confortul clienților este punctul de reper fundamental, iar restaurantul și terasa în stil mediteraneean întregesc un scenariu reconfortant, fie că te așezi la o masă în restaurantul IMPERIO sau preferi cafeneaua/bar IMPERIO LOUNGE & TERRACE.

Bucătarul hotelului propune tuturor musafirilor un răsfăț culinar – meniu à la carte – chiar în Restaurantul IMPERIO (45 de locuri), care este situat la parterul hotelului. Imperio Hotel Cernavodă dispune și de o terasă generoasă (35 de locuri) unde se poate servi masa sau se poate degusta un cognac fin, acompaniat de un trabuc.

Meniul bogat, pentru toate gusturile, oricât ar fi acestea de pretențioase, conține întotdeauna specialități de sezon, inclusiv posibilitatea de a servi un mic dejun european și american, cafea premium și prăjituri proaspete, oferind o experiență culinară savuroasă.

Însă asta nu este totul, fiindcă surprizele oferite turiștilor de Imperio Hotel Cernavodă sunt ingredientele ideale pentru bună dispoziție, relaxare și amintiri de neuitat.

Hotelul premium de 4* pune la dispoziția vizitatorilor o sală de sport de 200 de metri pătrațiImperio Gym, dotată cu toate opțiunile de aparate și accesorii de fitness; opțiunile de pachete de abonamente permit funcționarea 24/24, cu servicii de antrenor personal și supraveghere profesionala pentru sportivi -, un centru spa relaxant cu o cameră de sare de Himalaya (dar și opțiuni de saună uscată și masaj profesional), iar pe timpul verii există și un sky bar cu o priveliște uimitoare.

”Dorim să ne construim notorietatea de brand”

Laura Gherghiniță, General Manager Imperio Hotel Cernavodă

Imperio Hotel Cernavodă pune la dispoziția vizitatorilor atât parcare normală, cât și electrică

Conectat la realitatea tehnologică imediată, Imperio Hotel Cernavodă pune la dispoziția vizitatorilor atât o parcare normală, cât și una pentru autoturisme electrice, iar toate camerele sunt dotate cu aer condiționat automat, Smart TV, filtru de cafea/ceai, birou de lucru, minibar, seif, baie proprie cu duș și balcon pentru un sejur de 4*. Există, în hotel, și o spălătorie care oferă aceleași servicii premium.

Bineînțeles, într-o eră a internetului, hotelul oferă WiFi pentru ca turiștii și oamenii de afaceri să fie interconectați permanent cu familiile sau partenerii de business.

În ceea ce privește camerele, Imperio Hotel Cernavodă oferă variante care îi pot mulțumi și pe cei mai exigenți turiști, fiind asigurat și transport privat la și de la Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu.

  • Cameră King Deluxe
  • Cameră Queen Deluxe
  • Cameră Twin Deluxe
  • Cameră Family Deluxe
  • Studio King Deluxe

Excelând la toate capitolele – bun gust, rafinament, ospitalitate, eleganță și confort -, Hotel Imperio Cernavodă este nu numai o experiență inedită pentru toți cei care îi calcă pragul, dar rămâne și o locație unde turiștii vor reveni, de fiecare dată, cu aceeași siguranță dată de o interacțiune cu profesioniști adevărați.

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din...
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Temperaturile scad drastic în România. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea în următoarele...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Legea pensiilor 2024. Reguli la acordarea drepturilor pentru urmași
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
EXCLUSIV! Parcursul și influențele care i-au modelat cariera lui Alex Mica, artistul care a făcut...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Inteligența Artificială Generală este aici! Descoperirea făcută de cercetătorii de la Institutul de Tehnologie din...