Remorca unui TIR, cuprinsă de flăcări pe autostrada A1
Remorca unui camion a fost cuprinsă de flăcări pe autostrada A1, pe sensul București -Pitești. TIR-ul era încărcat cu zgură de aluminiu, potrivit primelor informații.
Intervenție cu două autospeciale
Pompierii argeșeni au transmis că intervin cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
Potrivit ISU Argeș, remorca de la camion era încărcată cu zgură de aluminiu.
Potrivit sursei citate, circulația se desfășoară pe o singură bandă.
Accident cumplit în Iași. Trei persoane au murit după impactul dintre o mașină și un TIR
Un accident teribil a avut loc joi în localitatea Scânteia, judeţul Iaşi. Trei persoane și-au pierdut viața după ce ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit cu un TIR.
ISU Iaşi anunţă că intervine în localitatea Scânteia la un accident rutier produs între un TIR şi un autoturism.
Accidentul s-a soldat cu 5 victime.
La sosirea echipajelor, trei persoane aveau leziuni incompatibile cu viaţa, iar celelalte două erau conştiente.
„În urma accidentului 3 persoane au decedat. În cauză se efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă si ucidere din culpă”, arată Poliţia Iaşi.
La rândul său, Poliţia Iaşi anunţă că accidentul s-a produs pe Dj246, la iesirea din localitatea Scânteia.