Prima pagină » Știri » Remus Borza, amendat pentru discriminare. Amenzi și pentru două Asociații care au instigat împotriva Lunii istoriei LGBT

Remus Borza, amendat pentru discriminare. Amenzi și pentru două Asociații care au instigat împotriva Lunii istoriei LGBT

Remus  Borza, amendat pentru discriminare. Amenzi și pentru două Asociații care au instigat împotriva Lunii istoriei LGBT
Fostul administrator judiciar al Hidroelectrica S.A., Remus Adrian Borza, a fost amendat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu o amendă de 10.000 de lei pentru afirmațiile făcute la adresa unor angajate ale societății.

Fostul administrator judiciar al Hidroelectrica S.A., Remus Adrian Borza, a fost amendat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu o amendă de 10.000 de lei pentru afirmațiile făcute la adresa unor angajate ale societății.

În ședința de miercuri, Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis, în unanimitate, aplicarea mai multor sancțiuni.

Remus Adrian Borza, fostul administrator judiciar al Hidroelectrica S.A., a primit o amendă contravențională în valoare de 10.000 lei pentru afirmația „Hidroelectrica este o societate de producție, nu de lăuze, denumindu-le fătuci care au făcut copii pe bandă rulantă și nu au mai dat de mulți ani pe la Hidroelectrica, plimbă aerul prin curtea instituției, pentru că sunt neveste și amante de șmecheri…eu ce să fac? Să dau afară inginerii care sunt în producție sau să le dau pe fetele astea care nu au mai dat de 4-6 ani pe la Hidroelectrica și care sunt, oricum personal TESA”. Potrivit CNCD, afirmațiile lui Borza reprezintă discriminare și încalcă dreptul la demnitate al femeilor conform art. 2 alin. 1 coroborat cu art. 15 al O.G. nr. 137/2000.

CNCD a mai amendat cu câte 1000 lei Asociația Alianța Familiilor din România și Asociația Provita pentru Născuți și Nenăscuți pentru afișarea unor bannere care au incitat împotriva evenimentelor organizate în cadrul Lunii istoriei LGBT. Potrivit CNCD, bannerele pe care scria mesajul „VINO LA MUZEUL ȚĂRANULUI ROMÂN AZI LA ORA 18! Ți-ai vedea băiețelul … HOMOSEXUAL? ți-ai închipui fetița … LESBIANĂ? Pe Olari, și la MȚR, se fac niște chestii” reprezintă discriminare și încalcă dreptul la demnitate al persoanelor LGBT, incitând totodată împotrivă organizării unor evenimente de către organizații care promovează drepturile persoanelor LGBT conform art. 2 alin. 1 coroborat cu art. 15 al O.G. nr. 137/2000.
 

Citește și